StiripesurseSintezeUSAID opreşte asistenţa din teritoriile palestiniene

USAID opreşte asistenţa din teritoriile palestiniene

Publicat:

Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi-a sistat integral asistenţa pentru palestinienii din Cisiordania şi Fâşia Gaza, a anunţat vineri un oficial american, citat de Reuters, potrivit agerpres.

“La cererea Autorităţii Palestiniene, am încheiat anumite proiecte şi programe finanţate cu asistenţă în subordinea autorităţilor prevăzute în ATCA (Anti-Terrorism Clarification Act, lege americană în domeniul antiterorist – n. red.) în Cisiordania şi Gaza”, a declarat sursa respectivă. “Întreaga asistenţă USAID în Cisiordania şi Gaza a încetat”, a precizat oficialul, care a adăugat că deocamdată nu s-au luat măsuri pentru închiderea misiunii USAID.

Autoritatea Palestiniană (AP) condusă de preşedintele Mahmoud Abbas a anunţat în ianuarie că va refuza, de la sfârşitul lunii, orice ajutoare din partea Washingtonului, pentru a nu se expune unor procese pe baza ACTA. Legea, adoptată în 2018, permite cetăţenilor americani să acţioneze în justiţie, pentru terorism, guvernele străine finanţate de Statele Unite. Oficiali americani şi israelieni au acuzat de multe ori AP că încurajează violenţa prin alocaţiile acordate rudelor teroriştilor închişi în Israel sau ucişi de forţele israeliene. 

Citeşte şi: Germania îşi înlocuieşte vechile sale avioane de luptă

Citeşte şi: Eminenţa cenuşie de la Casa Albă îi cere lui Maduro să accepte amnistia


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.