Guvernele din aceste state înrăutățesc şi mai mult lucrurile
În cartierul din Alger, unde se află palatul prezidențial și ambasadele străine, unii cred că presiunea apei este la un nivel normal. Dar nu le spuneți asta celor care locuiesc în suburbiile capitalei Algeriei, unde robinetele sunt uscate de câteva zile, pe măsură ce temperaturile și temperamentele cresc. Protestatarii au blocat drumurile principale și căile ferate. „Dacă apa încetează să curgă, orice altceva se va opri”, spune un jurnalist local, transmiţând mentalitatea protestatarilor.
Algeria nu este singura ţară în această situaţie. În ultimele luni, au fost proteste împotriva deficitului de apă în Iran, Irak, Sudan și Yemen. Doi protestatari au fost împușcați în Iran în 16 iulie. Și lipsa apei contribuie la tulburări în alte părți din Orientul Mijlociu și nordul Africii, transmite The Economist.
Seceta a fost o caracteristică a regiunii încă din vremurile biblice. Dar acum schimbările climatice cauzează anotimpuri secetoase mai lungi, precum și valuri de căldură mai calde și creșteri record ale temperaturii. Se așteaptă ca precipitațiile să scadă, precipitat în unele locuri, lăsând fermierii să sape mai multe fântâni, drenând acvifere și provocând daune potențial ireversibile asupra mediului. Pentru majoritatea regiunii, tendința este spre un viitor mai uscat, mai fierbinte și mai mizerabil.
Unele guverne se ocupă de această problemă. Israelul și statele din Golf se bazează pe instalații de desalinizare, care pot funcționa cu energie solară și produc un metru cub de apă dulce (suficient pentru 3.000 de sticle mici de apă) pentru doar 50 de cenți. Dar multe guverne înrăutățesc lucrurile. Protestatarii învinovățesc gestionarea greșită și corupția pentru o mare parte din mizerie. „Sectorul apei se dezintegrează”, spune Hassan al-Janabi, fost ministru al apei în Irak. „Va fi o explozie.”
Agricultura reprezintă ponderea covârșitoare a apei dulci prelevate din surse de apă subterană sau de suprafață la nivel global (aproximativ 70%), spune Banca Mondială. Proporția este chiar mai mare în Orientul Mijlociu și Africa de Nord (aproximativ 80%). Culturile depind în totalitate de irigații în regiunea aridă și oficialii spun că sprijinirea agriculturii determină migrația rurală și reduce nevoia de a utiliza valută pentru importurile de alimente. Astfel, Egiptul, de exemplu, le permite fermierilor săi să ia apă din Nil pe nimic altceva decât costul pompării ei.
Astfel de subvenții i-au încurajat de mult pe fermierii din regiune să irosească apa la scară masivă. Totuși, liderilor le place să folosească apa ieftină ca modalitate de a cumpăra sprijin sau de a-și promova propriile interese. Regimul din Iordania, una dintre cele mai uscate țări din lume, îl folosește pentru a îndepărta fermierii din triburi puternice din valea Iordanului. În Iran, Corpul de Paza Revoluționară Islamică a redirecționat un râu pentru a-și răci fabricile de oțel din Isfahan. Se spune că un fost președinte, Akbar Hashemi Rafsanjani, și-a construit un baraj pentru a-și uda recolta de fistic.
Protestele din Iran au avut loc în Khuzestan, locul de baştină al majorităţii arabilor din țară. O mare parte din apa dulce a Iranului curgea prin provincie. Bătrânii își amintesc când navele îndreptate spre America navigau pe râul Karun. Dar zeci de baraje au uscat râurile și mlaștinile Khuzestanului. Locuitorii supărați acuză regimul clerical că deviază apa către orașele persane și căutau să-i alunge pe arabi de pe pământ pentru a fora mai mult petrol. „Nu migrației forțate”, scandează protestatarii.
Cei din Algeria dau vina pe corupție pentru nenorocirile pricinuite de lipsa apei. Guvernul a cheltuit peste 50 de miliarde de dolari pentru proiecte de apă în ultimele două decenii, dar o mare parte din acestea s-au evaporat. Un fost ministru al resurselor de apă a fost condamnat la închisoare pentru furtul de fonduri și în ultimele săptămâni alți doi au fost arestați. Zece din cele 11 fabrici de desalinizare construite de o filială de stat sunt în paragină. Povestea este la fel în Irak, unde construcția unei mari fabrici de desalinizare a fost întârziată de ani de zile, pe măsură ce facțiunile conducătoare ale țării discută despre cine primește contractul.
Războiul a îngreunat pentru unele țări menținerea infrastructurii de apă. Și apa este uneori folosită ca armă. Jihadiștii Statului Islamic au încercat să blocheze Eufratul pentru a-și înfometa adversarii din Irak. Rebelii cu sprijin turc din nordul Siriei au încetat să mai opereze o uzină de apă care furnizează necesarul zilnic al rivalilor lor, kurzii. Un raport al Universității din Sana’a a estimat că 70% dintre bătăliile rurale din Yemen, înainte de războiul civil, au început ca dispute pe tema apei.
Apa ar putea deveni chiar principala cauză a viitoarelor conflicte. Egiptul și Sudanul se luptă cu Etiopia pentru umplerea unui baraj uriaș pe Nil. „Toate opțiunile sunt deschise”, spune amenințător președintele Egiptului, Abdel-Fattah al-Sisi. Turcia și Iranul construiesc, de asemenea, baraje care vor epuiza apa care curge în țările arabe. Blocada impusă Fâşiei Gaza de către Israel asigură faptul că teritoriul nu are mijloacele pentru a produce suficientă apă potabilă.
Cu toate acestea, alți observatori sunt mai tranşanţi. ‘Este mai ieftin să desalinizați apa decât să luptați pentru ea’, spune Eran Feitelson de la Universitatea Ebraică din Israel. Totuși, neliniștile legate de apă ar putea avea consecințe globale. Yemeniții, de exemplu, abandonează deja satele pârjolite de secetă. Fără o mai bună partajare, gestionare și investiții, milioane de rezidenți ai regiunii riscă să devină refugiați climatici. ■
