StiripesurseȘtirile zileiVaccinul AstraZeneca va fi primul autorizat în Coreea de Sud

Vaccinul AstraZeneca va fi primul autorizat în Coreea de Sud

Publicat:

Coreea de Sud a anunţat miercuri că va acorda vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZeneca prima aprobare de utilizare pe teritoriul său şi că va permite administrarea acestuia la persoane de peste 65 de ani, în pofida avertismentului unei echipe de experţi despre lipsa de date privind eficienţa sa la această categorie de vârstă, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Agenţia sud-coreeană de reglementare va autoriza vaccinul de la AstraZeneca pentru utilizare de urgenţă, condiţionată de prezentarea de către companie a rezultatelor complete ale studiilor sale clinice, a declarat ministrul adjunct al sănătăţii, Kim Gang-lip, într-o conferinţă de presă.

Citeşte şi: Peste un milion de chilieni au fost vaccinaţi

‘Cu toate acestea, am adăugat o prevedere de precauţie pentru decizie prudentă la utilizarea vaccinurilor la persoanele de 65 de ani şi peste’, a menţionat Kim.

Luni, autorităţile au încercat să-i liniştească pe vârstnici după ce o comisie de experţi a recomandat prudenţă la administrarea vaccinului de la AstraZeneca persoanelor de peste 65 de ani, din cauza lipsei de date.


AstraZeneca şi coordonatorul din partea Universităţii Oxford al studiilor clinice, care au dezvoltat în comun vaccinul, au afirmat că acesta declanşează un răspuns imun bun la vârstnici.

Dozele pentru Coreea de Sud sunt produse de SK Bioscience, aripa farmaceutică a SK Chemicals, a precizat Kim.

Potrivit Agenţiei pentru controlul şi prevenirea bolilor (KDCA), vaccinările vor începe la 26 februarie cu aproximativ 1,5 milioane de doze de vaccin AstraZeneca. Până în iulie în jur de 10 milioane de persoane vor primi vaccinul, ţinta fiind atingerea imunităţii colective în noiembrie.

Citeşte şi: Senatul american continuă procesul de IMPEACHMENT a lui Donald Trump

Ministerul Sănătăţii a cerut să primească până în aprilie rezultatele finale ale testelor clinice efectuate de AstraZeneca în SUA pe circa 30.000 de subiecţi, printre care şi 7.500 de vârstnici, a menţionat Kim, precizând că KDCA examinează eficacitatea vaccinului în cazul variantelor britanică şi sud-africană.

Marţi, KDCA a raportat 444 de cazuri noi de contaminare cu coronavirus, totalul infectărilor ajungând la 81.930, dintre care 1.486 de decese. Numărul zilnic de cazuri noi a crescut înaintea sărbătorii Anului Nou Lunar, mai ales din cauza unor focare din zona capitalei Seul. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.