StiripesurseȘtirile zileiVaccinul Pfizer îşi păstrează eficacitatea împotriva formelor grave de Covid timp...

Vaccinul Pfizer îşi păstrează eficacitatea împotriva formelor grave de Covid timp de cel puţin şase luni

Publicat:

Două doze de vaccin Pfizer-BioNTech sunt eficiente împotriva riscurilor de spitalizare asociate COVID-19 şi contra tuturor variantelor noului coronavirus timp de cel puţin şase luni, indică un studiu publicat marţi în revista The Lancet, confirmând estimările anterioare, informează AFP, potrivit agerpres.

Studiul realizat de Pfizer şi de reţeaua de sănătate americană Kaiser Permanente a analizat datele medicale obţinute de la 3,4 milioane de persoane din California de Sud în perioada 4 decembrie 2020 – 8 august 2021.

Citeşte şi: Facebook dezvăluie cauza care a provocat avaria majoră la nivel global – Black News

El arată că eficacitatea vaccinului împotriva riscului de infectare scade în timp, de la 88% în luna următoare imunizării cu cea de-a doua doză la 47% după şase luni.

Pe de altă parte, vaccinul rămâne eficient în procent de 90% împotriva riscurilor de spitalizare din cauza COVID-19, inclusiv în caz de infectare cu varianta Delta, timp de cel puţin şase luni.


Aceste rezultate le confirmă pe cele estimate anterioare de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) şi de Ministerul Sănătăţii din Israel, a subliniat The Lancet într-un comunicat.

“Studiul nostru confirmă că vaccinurile sunt un instrument central pentru controlarea epidemiei şi rămân extrem de eficace în prevenirea formelor severe şi a spitalizărilor, inclusiv împotriva variantei Delta sau a altor variante care suscită preocupare”, a rezumat Sara Tartof, autorul principal al studiului, în comunicatul publicat în The Lancet.

“O analiză specifică a variantelor arată clar că vaccinul este eficace împotriva tuturor tipurilor de variante. Persoanele infectate cu COVID-19 care primiseră două doze de vaccin au fost infectate cel mai adesea din cauza unei diminuări a eficacităţii vaccinului în timp şi nu pentru că o variantă sau alta scapă protecţiei oferite de vaccin”, a subliniat, de asemenea, Luis Jodar, vicepreşedinte şi director medical al grupului Pfizer.

Citeşte şi: 400 de migranţi au fost prinşi la graniţa Germaniei cu Polonia – Black News

Pe de altă parte, cercetătorii au recunoscut că nu au avut date despre respectarea purtării măştilor de protecţie, despre interacţiunile sociale sau despre ocupaţia persoanelor care au fost incluse în studiu, ceea ce ar putea avea afecta probabilitatea de a contracta COVID-19.

Potrivit autorilor studiului, aceste rezultate arată importanţa creşterii imunizării la nivel global şi a analizării eficacităţii vaccinului în timp pentru a decide categoriile de populaţie care ar trebui să primească cu prioritate dozele de rapel.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.