StiripesurseSintezeVaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, undă verde în EAU

Vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, undă verde în EAU

Publicat:

Emiratele Arabe Unite (EAU) au înregistrat vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, a anunţat joi Fondul de Investiţii Directe din Rusia (FIDR), citat de EFE, potrivit agerpres

“Vaccinul Sputnik V a fost înregistrat în regim de urgenţă de EAU în urma rezultatelor celei de-a treia faze a studiilor clinice realizate în Rusia cu peste 33.000 de participanţi”, a informat FIDR într-un comunicat.

Citește și : Boiko Borisov iese din SILENZIO STAMPA

Potrivit FIDR, în prezent se desfăşoară în EAU cea de-a treia fază de studii clinice ale acestui vaccin sub tutela Ministerului Sănătăţii al acestei ţări şi Departamentului de Sănătate Publică din Abu Dhabi, la care participă 1.000 de voluntari.

Directorul general al FIDR, Kiril Dmitriev, a declarat la o conferinţă de presă online că, EAU “este unul din partenerii cheie ai Rusiei în Orientul Mijlociu”.


“Decizia de a include Sputnik V în portofoliul de vaccinuri al EAU este un pas important pentru a proteja populaţia prin intermediul unuia dintre cele mai bune vaccinuri la nivel mondial”, a spus Kiril Dmitriev.

Anterior, vaccinul Sputnik V a fost înregistrat în regim de urgenţă de Ungaria, Argentina, Bolivia, Serbia, Algeria, Palestina, Venezuela, Paraguay şi Turkmenistan şi Berlarus.

Dmitriev a anunţat că FIDR va începe să furnizeze “curând” acest vaccin Ungariei, prima ţară din UE care a înregistrat Sputnik V, şi a anunţat că săptămâna viitoare o revistă medicală va publica rezultatele celei de-a treia faze a studiilor clinice.

Citește și : Un depozit de vaccinuri din UK, la un pas să fie inundat de POTOP

Rezultatele primelor două faze ale studiului acestui vaccin vor fi publicate de revista de specialitate Lancet.

Citeşte şi:  Datele privind epidemia de coronavirus din Sicilia au fost FALSIFICATE! Trei persoane au fost arestate

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chişinăul şi Tiraspolul nu au făcut progrese la reuniunea în formatul “1+1”

Discuţiile destinate să ducă la găsirea unei soluţii la disputa veche de decenii între Republica Moldova şi regiunea sa separatistă Transnistria s-au încheiat joi...

Înfrângerea lui Orbán fisurează extrema-dreaptă a Europei dar îi oferă și un anume traseu

Corupția și proasta administrare a problemelor economice au dus la căderea autoritarului lider al Ungariei. Dar oare discipolii săi politici vor ocoli acele lipsuri? Vicepreședintele...

Strania reziliență a Uniunii Europene

Suntem deja de un deceniu în era naționalistă, însă într-o măsură remarcabil de mare ideea părăsirii clubului e încă un tabu.   După referendumul pentru Brexit...

Trump spune că are “veşti bune” despre Iran, dar nu oferă clarificări cu privire la un acord de pace

Preşedintele american Donald Trump a declarat că au existat "veşti destul de bune" despre Iran, sugerând optimism cu privire la discuţiile de pace pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.