StiripesurseȘtirile zileiVaccinurile protejează împotriva formelor severe de COVID legate de varianta Delta...

Vaccinurile protejează împotriva formelor severe de COVID legate de varianta Delta (studiu american)

Publicat:

Persoanele complet vaccinate sunt de 11 ori mai puţin susceptibile să moară din cauza COVID-19 şi de 10 ori mai puţin susceptibile să fie spitalizate, după ce varianta Delta, mai contagioasă, a devenit tulpina dominantă a virusului în Statele Unite, au declarat vineri oficiali americani din domeniul sănătăţii, relatează AFP, potrivit agerpres.

Datele provenite din trei articole publicate de Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din SUA, subliniază în unanimitate eficacitatea continuă a vaccinurilor anti-COVID-19 împotriva formelor severe de coronavirus.

Citește și : Acţiune în justiţie la Tribunalul UE împotriva certificatului sanitar european

Acest anunţ survine a doua zi după dezvăluirea noii strategii a preşedintelui Joe Biden de a combate COVID-19, care include un decret ce obligă angajaţii marilor companii americane să fie vaccinaţi sau să facă un test de screening săptămânal.

“După cum am arătat, studiu după studiu, vaccinarea funcţionează”, a declarat directoarea CDC, Rochelle Walenksy, în cadrul unei conferinţe de presă.


Primul studiu a analizat sute de mii de cazuri de COVID-19 din 13 jurisdicţii americane în perioada 4 aprilie – 19 iunie, înainte ca varianta Delta să devină tulpină dominantă, şi le-a comparat cu cazuri de contaminare în perioada 20 iunie – 17 iulie.

Între aceste două perioade, riscul ca o persoană complet vaccinată să fie infectată cu COVID-19 în comparaţie cu o persoană nevaccinată a crescut uşor, trecând de la 11,1 ori mai puţine şanse să fie infectată la 4,5 ori.

Protecţia împotriva spitalizării şi a decesului a rămas stabilă, însă a scăzut mai mult la persoanele cu vârsta peste 65 de ani decât la grupurile de indivizi mai tineri.

Citește și : Doi jurnalişti afgani, bătuţi de talibani până când nu au mai putut să se ridice în picioare

Autorităţile sanitare evaluează în prezent necesitatea unei a treia doze şi este probabil ca persoanele în vârstă să fie primele care o vor primi atunci când administraţia Biden îşi va lansa campania de rapel pe 20 septembrie.

Unul dintre studii, care a analizat eficacitatea diferitelor vaccinuri între iunie şi august în peste 400 de spitale şi centre de sănătate, a determinat că serul Moderna a fost cel mai eficient împotriva spitalizărilor (95%), faţă de cel de la Pfizer (80%) şi cel de la Johnson & Johnson (60%).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.