StiripesurseȘtirile zileiVal de ușurare și emoție după verdictul în cazul George Floyd

Val de ușurare și emoție după verdictul în cazul George Floyd

Publicat:

Un “moment de cotitură în istorie”, un nume care a devenit “sinonim cu justiţia”, o uşurare: reacţiile au curs marţi, în Statele Unite şi în întreaga lume, după verdictul care l-a găsit vinovat pe poliţistul american Derek Chauvin pentru moartea afro-americanului George Floyd, comentează AFP, potrivit agerpres.

Biden: Toţi “uşuraţi”

“Suntem cu toţii atât de uşuraţi”, i-a declarat preşedintele american, Joe Biden, familiei Floyd într-o conversaţie telefonică.

“Sunteţi o familie uimitoare. Mi-ar fi plăcut să fiu acolo ca să vă îmbrăţişez”, a continuat el.

“O zi de justiţie în America”, a adăugat Kamala Harris, prima vicepreşedinte de culoare a Statelor Unite, în cursul aceluiaşi apel telefonic.


“Istoria îşi va aduce aminte de acest moment”, a mai spus ea.

Avocatul familiei Floyd: un “moment de cotitură în istorie”

‘Vinovat! Dreptatea obţinută prin durere a fost în cele din urmă acordată familiei lui George Floyd”, a reacţionat avocatul celor din urmă, Ben Crump. “Acest verdict este un moment de cotitură în istorie”, a adăugat el.

Obama: “Nu ne putem opri aici”

“Astăzi, un juriu din Minneapolis a făcut ceea ce trebuia făcut”, a scris Barack Obama.

“Dar, dacă suntem sinceri, ştim că justiţia reală merge mai departe decât un singur verdict într-un singur proces”, a adăugat primul preşedinte afro-american al Statelor Unite, lansând un apel la continuarea “luptei” împotriva rasismului şi violenţelor poliţiei.

“Nu ne putem opri aici”, a mai spus el.

Un frate al lui Floyd: “Lacrimi de bucurie”

“Simt lacrimi de bucurie, atât de emoţionat pentru că nicio familie nu a reuşit în istorie să meargă atât de departe ca acum”, a spus Rodney Floyd, unul dintre fraţii lui George, într-un videoclip, dedicând acest verdict “tuturor celor care au fost în aceeaşi situaţie”.

Unul dintre procurori: “Viaţa lui conta”

“Niciun verdict nu îl poate aduce înapoi pe George Perry Floyd. Însă acest verdict transmite mesajul familiei sale că el a fost cineva, că viaţa lui conta, că fiecare dintre vieţile noastre contează”, a declarat procurorul afro-american Jerry Blackwell, membru al echipei acuzării în procesul lui Derek Chauvin.

Primarul din Minneapolis: Floyd “ne-a făcut oraşul mai bun”

“George Floyd a venit la Minneapolis pentru a căuta o viaţă mai bună. În cele din urmă, viaţa sa a făcut ca oraşul nostru să fie mai bun”, a scris pe Twitter primarul Jacob Frey.

Nancy Pelosi: Floyd, un nume “sinonim cu justiţia”

“Mulţumită ţie şi datorită miilor, milioanelor de oameni care au demonstrat în toată lumea pentru justiţie, numele tău va fi pentru totdeauna sinonim cu justiţia”, a declarat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, în faţa Capitoliului, la scurt timp după verdict.

Boris Johnson: “Salut acest verdict”

“Am fost consternat de moartea lui George Floyd şi salut acest verdict”, a scris pe Twitter premierul britanic Boris Johnson. “Gândurile mele în seara asta se îndreaptă spre familia lui George Floyd şi prietenii săi”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.