Val neobişnuit de căldură în sudul şi estul Statelor Unite, fenomen rar pentru sezonul de toamnă

Publicat:

Un val de căldură a făcut ca începutul lunii octombrie să semene cu miezul verii în zone extinse din sudul şi estul Statelor Unite, iar meteorologii au prognozat pentru miercuri temperaturi care s-au apropiat de valoarea de 37 de grade Celsius, informează voanews.com, potrivit agerpres.

La Washington au fost înregistrate 36 de grade Celsius miercuri, la sfârşitul după-amiezii, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie (National Weather Service – NWS), o valoare care a depăşit precedentul record de temperatură pentru această lună înregistrat în capitala americană – 35,5 grade Celsius, pe 5 octombrie 1941.


Citește și : Internetul din Irak, în mare parte blocat pe fondul manifestaţiilor

Mercurul a urcat în termometre până la valori care au depăşit constant pragul de 32 de grade Celsius în sudul ţării, potrivit NWS – în Montgomery (Alabama) s-au înregistrat 36,6 grade Celsius, în Little Rock (Arkansas) 34,4 grade Celsius, iar în Atlanta 35 de grade Celsius.

Temperaturile monitorizate în Central Park din New York au ajuns până la 33,3 grade Celsius, cu doar 1 grad Celsius sub recordul absolut de temperatură pentru luna octombrie înregistrat în metropola americană (34,3 grade Celsius, în octombrie 1941).

Temperaturile în anumite zone ar putea fi cu 10 grade C mai ridicate decât valorile obişnuite, au avertizat specialiştii de la NWS, potrivit cărora un sfert din teritoriul american va înregistra temperaturi de peste 32,2 grade Celsius.

A fost atât de cald în această săptămână în Statele Unite, încât mai multe şcoli fără aer condiţionat din state precum Ohio şi Maryland şi-au trimis elevii acasă mai devreme sau şi-au suspendat complet cursurile.

În Tipp City, un oraş din statul Ohio, profesorii au oferit îngheţată elevilor şi au organizat anumite ore de curs în spaţii umbrite aflate în aer liber, a raportat WDTN, un post afiliat NBC.

Mai multe recorduri au fost stabilite sau egalate marţi în peste 10 oraşe americane, inclusiv în Cleveland (Ohio), New Orleans (Louisiana) şi Syracuse (New York), a raportat Weather Channel.

Atlanta ar putea să îşi doboare recordul absolut de temperatură pentru luna octombrie (35 grade Celsius) în cursul zilei de joi, a precizat acelaşi post TV.

Citește și : Atac cu cuţitul în Prefectura Poliţiei din Paris – Patru poliţişti au fost uciși

O ameliorare a vremii este aşteptată în weekend, când meteorologii prevăd pătrunderea unor fronturi de aer rece, contribuind la scăderea temperaturilor. Anumite regiuni din nord-estul american ar putea să se confrunte cu primul îngheţ din acest sezon.

Statele Unite au avut parte deja de un episod de vreme extremă – dar în celălalt sens – în această săptămână, când nordul statului Montana a fost acoperit cu un strat record de zăpadă – 1,2 metri – în oraşul Browning.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen Oraşul Gelsenkirchen, din vestul Germaniei, a dezvelit o plachetă în onoarea lui Taylor Swift pe...

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.