Vânătorii din sudul Africii înmuiau vârfurile săgeţilor lor într-o otravă vegetală încă din urmă cu 60.000 de ani, a descoperit studiu care prezintă probabil cea mai veche dovadă despre folosirea săgeţilor otrăvite, informează DPA, potrivit stiripesurse.ro.
Toxina provenea de la planta Boophone disticha, cunoscută pe plan local sub numele de “bulb otrăvitor”, iar ingredintele sale sunt încă utilizate în zilele noastre în Africa de Sud, atât ca otravă pentru săgeţi, cât şi ca remedii naturiste.
Citeşte şi: Un moldovean şi-a înscenat furtul propriei sale maşini în România – Stiripesurse.md
“După cunoştinţele noastre, noi am prezentat prima dovadă directă privind aplicarea acestei otrăvi pe bază de plante peste vârful uneltelor de vânătoare din Pleistocen”, a transmis echipa care a realizat studiul, publicat miercuri în revista Science Advances.
Potrivit cercetătorilor, coordonaţi de Sven Isaksson de la Universitatea Stockholm, precedenta dovadă directă despre utilizarea săgeţilor otrăvite data din urmă cu doar 4.000 de ani şi provenea dintr-un mormânt din Egiptul Antic.
Oamenii moderni, Homo sapiens, au migrat din Africa în urmă cu aproximativ 60.000 de ani şi, potrivit cunoştinţelor ştiinţifice actuale, au ajuns în Europa Centrală abia în urmă cu 50.000 de ani.
Oamenii de ştiinţă au analizat mici vârfuri de săgeţi realizate din cuarţ şi găsite într-un strat de pământ vechi de 60.000 de ani în situl arheologic Umhlatuzana Rock Shelter din provincia KwaZulu-Natal, situată în partea estică a Africii de Sud.
Cinci dintre cele 10 vârfuri de săgeţi conţin urme ale unor toxine, în special ingredientul activ al otrăvii extrase din planta Boophone disticha, bufandrină.
Potrivit cercetătorilor, acele săgeţi nu ar fi omorât neapărat animalele de talie mare, însă otrava lor le-ar fi slăbit, făcându-le astfel mai uşor de ucis.
“Întrucât otrava nu este o forţă fizică, ci una care funcţionează într-un mod chimic, vânătorii trebuie să se fi bazat, de asemenea, pe o planificare avansată, abstractizare şi raţionament cauzal”, au scris autorii studiului.
Ei cred că vânătorii de atunci foloseau o substanţă lăptoasă extrasă din bulbul plantei Boophone disticha. Substanţa se usca la soare, căpăta o consistenţă elastică şi era apoi pregătită pentru utilizare.
Chiar şi cantităţi mici din această otravă pot ucide rozătoare într-un interval de 20-30 de minute şi pot cauza ameţeli, relaxare musculară şi paralizie respiratorie la oameni, iar eficienţa sa depinde de modul de preparare şi de dozare, potrivit cercetătorilor.
Surse istorice datând din secolul al XVIII-lea, aparţinând naturalistului Carl Peter Thunberg, descriu utilizarea acestui tip de otravă pentru vânarea antilopelor springboks.
