StiripesurseExterneVânzări record la Toyota în 2025 în ciuda taxelor impuse de...

Vânzări record la Toyota în 2025 în ciuda taxelor impuse de Trump

Publicat:

Compania japoneză Toyota a avut vânzări record în anul 2025. Recordul a fost atins în ciuda taxelor vamale impuse de președintele american Donald Trump. De fapt, creșterea vânzărilor a fost susținută de cererea mare de vehicule hibride din SUA.

Vânzările Toyota și ale mărcii sale de lux Lexus au crescut cu 3,7% în 2025 față de anul precedent, potrivit CNBC. Cererea a fost susținută de vânzările importante din SUA de vehicule hibride. Cele mai populare au fost modelele Prius și RAV4. Vânzările au crescut în ciuda regimului tarifar agresiv implementat de președintele american Donald Trump. Inițial, Trump a impus taxe de 25% asupra automobilelor japoneze și apoi le-a redus la 15%, potrivit stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

În SUA, vânzările de vehicule Toyota și Lexus au crescut cu 7,3%, ajungând la 2,93 milioane de unități. Rezultatele reflectă succesul strategiei Toyota de a absorbi costurile legate de tarife. În loc să le transfere consumatorilor prin creșteri ample de prețuri, compania s-a concentrat pe producția locală și pe reduceri ale cheltuielilor.

Tarifele lovesc în concurență


Compania rivală Hyundai Motor a raportat și ea o creștere a veniturilor globale de peste 6% în 2025 față de anul precedent. Creșterea este susținută tot de vânzările puternice de mașini de tipul hibrid în SUA. Cu toate acestea, profitul său operațional a fost afectat de tarife, scăzând cu 19,5% față de anul precedent. Taxele americane au costat producătorul auto sud-coreean 4,1 trilioane de woni.

Coreea de Sud și SUA au convenit anul trecut asupra unui acord comercial care a redus tarifele pentru majoritatea produselor sud-coreene, inclusiv pentru mașini, la 15% începând din noiembrie.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Recent, Trump a amenințat că va crește din nou taxa la 25%, spunând că legislativul țării asiatice nu a acționat suficient de repede pentru a implementa acordul. Acțiunile Hyundai au scăzut cu aproape 5% după amenințare.

Vânzările Hyundai în SUA depind foarte mult de importuri. Compania Da anunțat în septembrie că doar aproximativ 40% din vânzările din SUA au reprezentat mașini produse în fabricile americane în 2025. Compania speră să crească producția locală la fabricile sale din Georgia, SUA, la peste 80% până în 2030.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.