Vânzările de vagoane ale CFM nu reușesc să acopere nici măcar o lună de salarii restante
În plin regres financiar, Calea Ferată a Moldovei (CFM) a reușit să încaseze, în ultimele patru luni, doar puțin peste 5 milioane de lei, în urma licitațiilor care se desfășoară lunar. Deși au fost vândute 66 de rame de vagoane marfare și 2 vagoane de pasageri, banii sunt insuficienți pentru a stinge restanțele salariale de 10 milioane de lei, acumulate doar pentru luna aprilie, a precizat directorul general interimar al întreprinderii pentru Teleradio-Moldova.
Serghei Tomșa recunoaște că interesul agenților economici pentru mărfurile scoase la mezat de întreprinderea ferată este redus, iar veniturile acumulate din alte activități – insuficiente, potrivit moldova1.md.
„O dată în lună se petrece licitația pentru achiziția de vindere a vagoanelor, avem multe vagoane de care nu ne folosim, achiziția locomotivelor, a vagoanelor frigorifice, a vagoanelor de pasageri, dar cu părere de rău agenții economici nu sunt cointeresați să procure bunurile acestea care nu sunt utilizate de Calea Ferată. Nu prea avem solicitări”.
Potrivit lui, în continuă scădere sunt și veniturile obținute din alte surse.
„Calea Ferată transportă mai puțină marfă, iar volumul de transport a scăzut drastic. Volumuri practic nu sunt nici la export din Moldova, nici tranzit, import este foarte puțin. Toți banii care sunt încasați sunt îndreptați pentru achiziționarea motorinei și achitarea salariilor pentru angajați”.
Programul de patru zile lucrătoare pe săptămână, instituit în septembrie pentru a reduce din povara achitării datoriilor salariale față de angajați a fost prelungit și pentru luna octombrie. Peste 500 de angajați au demisionat de la începutul anului, a precizat Serghei Tomșa.
„Sigur că oamenii dacă nu o să își primească salariile o să caute în altă parte un loc de muncă ca să își poată întreține familiile. E chestie normală”.
Am discutat cu câțiva angajați ai întreprinderii ferate. Ei se plâng că sunt nevoiți să împrumute bani sau să ia credite pentru a-și întreține familiile. Unii chiar se gândesc să plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă. Un mecanic de locomotivă ne-a spus că nu și-a mai primit leafa din luna mai. Peste un an se pensionează și nu intenționează să mai rămână la CFM.
„Am credit la bancă, am împrumutat de la fiica mea 500 de euro. Mai împrumut de la unul de la altul, cât se poate să împrumutăm? De la începutul anului au plecat de la Calea Ferată 4-5 mecanici de locomotive de la Ungheni. O parte din colegi își iau concediu din cont propriu se duc să lucreze în Franța, în Germania. Se duc acolo să facă bani pentru că e greu să supraviețuiască la noi în țară. Își iau din cont propriu concediu pentru 3 luni și pleacă. Mulți băieți au vrut să demisioneze, dar au fost rugați să rămână, să-și ia concediu din cont propriu. Dacă pleacă mecanicii de locomotive, alții înapoi nu vin. Nu găsești în prezent așa oameni pregătiți ca noi, trebuie să ai studii”.
Și alți angajați ai CFM s-au plâns că sunt plini de datorii și abia de supraviețuiesc luni la rând fără o sursă stabilă de venit.
„Ultimul salariu l-am primit pentru luna aprilie, e foarte greu trăiesc pe spinarea soției. Guvernul nostru nu are vedere sau văd doar problemele mari? Ei foarte bine cunosc ce se întâmplă la Calea Ferată”.
„Au fost reduse orele de muncă, sunt câțiva pensionari care ne permit nouă să lucrăm în locul lor și astfel salariul nu se schimbă. Sunt mulți băieți care au plecat peste hotare, au plecat din cont propriu”.
„Sunt 5 luni de când nu am primit salariul. Sunt băieți care nu au primit salariul nici pentru 6 luni. Suntem nevoiți să ne împrumutăm. Vorbim, vorbim, și tot e în zadar. Nu cred că o să se rezolve întrebarea aceasta. Noi stăm cu un ochii la drum. Intenționez să plec să lucrez în România. Îmi fac actele și plec din țară. Nu am pentru ce să rămân, e greu pentru că nu primim salariul de jumătate de an”.
Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)
„În luna septembrie am lucrat cu 2 ore mai puțin în fiecare zi comparativ cu luna ianuarie. O parte din lăcătușii tineri de la Calea Ferată au demisionat. Oamenii au copii, sunt nevoiți să plătească serviciile comunale, trebuie să aibă grijă de copii. Oamenii se împrumută, dar nu au cum să întoarcă datoriile. Noi răbdăm pentru că mai avem câțiva ani până ce o să ieșim la pensie. Nu vreau să îmi schimb serviciul. Cinci băieți au plecat de la Calea Ferată de la Ungheni”.
În prezent, întreprinderea are puțin peste 5.700 de angajați, iar restanțele salariale depășesc 150 de milioane de lei.