StiripesurseȘtirile zileiVânzările globale de obiecte de artă au urcat la 67,8 miliarde...

Vânzările globale de obiecte de artă au urcat la 67,8 miliarde de dolari în 2022

Publicat:

Piaţa mondială a obiectelor de artă a crescut uşor anul trecut comparativ cu 2021, într-un context economic incert ca urmare a războiului din Ucraina, pentru a ajunge la o valoare de 67,8 miliarde de dolari, arată raportul anual Art Basel/UBS publicat marţi, transmite AFP, potrivit agerpres.

Conform acestui raport, vânzările mondiale de obiecte de artă cu crescut cu 3% în 2022, comparativ cu 2021, şi au depăşit nivelul anterior pandemiei, care a perturbat piaţa obiectelor de artă la fel ca şi restul economiei mondiale.

Citeşte şi: Asiguratorii germani au reînnoit acoperirea pentru gazoductul Nord Stream 1 – Black News

“Chiar dacă pieţele financiare s-au prăbuşit, colecţionarii au rămas ataşaţi la cumpărarea de artă. Această creştere prudentă în contextul unei ample incertitudini este o dovadă a forţei pieţei de artă post-pandemie”, a declarat directorul de la UBS Europe, Christl Novakovic.

Creşterea înregistrată de piaţa obiectelor de artă s-a datorat în special vânzărilor realizate pe segmentul superior al pieţei, în timp ce în China continentală şi Hong Kong vânzările de obiecte de artă au scăzut din cauza restricţiilor foarte dure introduse în contextul luptei împotriva Covid-19. În schimb, piaţa americană şi-a revenit în forţă, astfel că ponderea SUA în vânzările totale a crescut cu 2% în ritm anual, ceea ce permite SUA să îi păstreze poziţia de lider în rândul celor mai mari pieţe de artă.


Noah Horowitz, directorul general de la Art Basel, care organizează unul dintre cele mai mari târguri mondiale de artă contemporană, subliniază faptul că pe segmentul de artă digitală lucările progresează în pofida unei scăderi brutale a criptomonedelor, care a stimulat acest segment. “Popularitatea artei digitale, cinematografice şi video a crescut de la 1% din vânzări în 2021 la 5% anul trecut”, a spus Noah Horowitz.

Citeşte şi: Cuvântul lui Macron, ‘important’ pentru participarea ruşilor la JO de la Paris – Black News

După ce au atins un vârf de 2,9 miliarde de dolari în 2021, vânzările de arta digitală susţinută de NFT-uri (non-fungible token) au scăzut cu 49%, până la 1,5 miliarde de dolari în 2022.

Cu toate acestea, colecţionarii de artă intervievaţi de Arts Economics în colaborare cu UBS Investor Watch rămân optimişti cu privire la viitorul pieţei. Aceştia au cheltuit mai mult în 2022 decât înainte de pandemie şi intenţionează să facă cheltuieli solide şi în 2023. Potrivit acestei anchete, 77% dintre colecţionari se aşteaptă ca piaţa să crească în acest an şi majoritate dintre ei au intenţia de a cumpăra obiecte de artă în 2023. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.