StiripesurseExterneVârstnicii cubanezi preferă să danseze pentru a scăpa de tristeţea cauzată...

Vârstnicii cubanezi preferă să danseze pentru a scăpa de tristeţea cauzată de penele de curent

Publicat:

Ana Mirta Sanchez, o bunică din Cuba, nu vrea să îi permită unei neaşteptate pene de electricitate care s-a produs în Havana în dimineaţa unei zile lucrătoare să îi afecteze bucuria pe care o resimte în timpul unei reuniuni regulate de dans în grup alături de aproximativ 30 de prieteni şi alţi pensionari, informează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

“Desigur, curentul s-a întrerupt şi da, suntem transpiraţi, dar ne distrăm”, a declarat Ana Mirta Sanchez, în vârstă de 87 de ani, îndepărtându-se de ringul de dans într-o zi marcată de sufocanta căldură caraibiană.

Citeşte şi: Victoria Furtună a fost prinsă cu 60.000 de ziare în maşină – Stiripesurse.md

Acest program comunitar are menirea de a fi amuzant şi de a fi utilizat ca o distracţie sănătoasă pentru seniorii unei ţări care se confruntă cu o criză economică în urma căreia multe familii au rămas fără alimente şi medicamente, a declarat Lizt Alfonso, directoarea companiei de dans din Havana care îi poartă numele.

“Electricitatea s-a întrerupt în mijlocul cursului de dans”, a spus Lizt Alfonso într-un interviu realizat la etajul al doilea din studioul ei, ce oferă o privelişte spectaculoasă asupra Strâmtorii Florida. “Însă nu ne-am oprit. Nimic nu ne poate lua aceste momente de bucurie”, a adăugat ea.


Astfel de oportunităţi sunt puţine în Cuba, unde populaţia vârstnică, în creştere rapidă, dispune de puţine opţiuni de a se distra în afara locuinţelor proprii.

Cuba este cea mai îmbătrânită ţară din America Latină şi zona Mării Caraibilor, cu peste un sfert din populaţie având peste 60 de ani, potrivit agenţiei de statistică ONEI, din cauza scăderii accentuate a ratei natalităţii şi a migraţiei puternice, în mare parte spre Statele Unite.

Programul comunitar de dans este ca o gură de aer proaspăt, a declarat Antonio Viart, un locuitor din Havana în vârstă de 71 de ani, unduindu-şi şoldurile pe acordurile muzicii.

“Suntem o ţară tot mai îmbătrânită. Nu putem să dăm timpul înapoi, dar putem încerca să ne păstrăm calitatea vieţii”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.