Vaticanul scoate din arhive scrisorile evreilor europeni trimise Papei Pius al XII-lea

Publicat:

Vaticanul a pus online joi mii de scrisori adresate Papei Pius al XII-lea (1939-1958) de către evrei europeni care îi solicitau ajutorul în faţa persecuţiilor naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, informează AFP, potrivit agerpres.

În total, aproximativ 40.000 de fişiere digitale repartizate în 170 de fonduri vor putea fi consultate pe site-ul Sfântului Scaun, majoritatea fiind disponibile de joi.


Citeşte şi: Ungaria cere UE să renunţe la sancţiunile impuse Rusiei – Black News

În martie 2020, Vaticanul deschisese deja cercetătorilor 120 de fonduri şi serii de arhive istorice despre Pius al XII-lea, acuzat de unii că ar fi păstrat tăcerea în timpul exterminării a şase milioane de evrei.

Această nouă punere la dispoziţia publicului, cerută de Papa Francisc, le va permite urmaşilor expeditorilor “să găsească urme ale rudelor lor în orice parte a lumii”, a explicat monseniorul Paul Gallagher, responsabil cu relaţiile cu statele, într-un articol publicat de L’Osservatore Romano, cotidianul Vaticanului.

Solicitările, venite din toată Europa, vizau obţinerea de vize sau de paşapoarte, obţinerea azilului, sprijinirea reunirii familiilor sau obţinerea de informaţii despre cei deja deportaţi. În unele cazuri, cei care scriu papei fac apel la ajutor pentru a fi eliberaţi din lagărele de concentrare.

În cele mai multe cazuri însă, soarta celor care solicită ajutor rămâne necunoscută, a precizat Vaticanul.

Într-o scrisoare din 1942, un student german în vârstă de 23 de ani explică că încearcă să evadeze dintr-un lagăr de concentrare din Spania. “Există puţine speranţe pentru cei care nu au niciun ajutor extern”, scria el.

Arhivele nu dezvăluie nicio altă informaţie despre acesta, însă potrivit cercetărilor efectuate de United States Holocaust Memorial Museum din Washington, D.C., el a fost eliberat la un an după scrisoarea sa şi s-a stabilit în cele din urmă în California, a precizat Vaticanul.

Citeşte şi: Incidente violente în faţa Parlamentului din Ecuador (VIDEO)! Şase oameni au murit! – Black News

Deschiderea acestor arhive, la o zi după audienţa acordată de Papa Francisc unei organizaţii evreieşti internaţionale, vine după decenii de presiuni din partea cercetătorilor şi a istoricilor divizaţi în legătură cu rolul Papei Pius al XII-lea în timpul Holocaustului.

Vaticanul îi ia apărarea lui Pius al XII-lea, afirmând că acesta a salvat numeroşi evrei ascunzându-i în instituţii religioase şi că tăcerea sa a fost menită să nu le înrăutăţească situaţia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.