Încă o vedetă americană cade în Scandalul hărțuirilor sexuale. Charlie Rose de la CBS a fost suspendat după ce opt femei l-au acuzat de hărţuire sexuală

Publicat:

Charlie Rose a fost suspendat luni de la CBS după ce opt femei l-au acuzat de hărţuire sexuală, afirmând că au fost atinse, le-au fost făcute avansuri sexuale şi au primit telefoane nepotrivite, scrie CNN.

The Washington Post a anunţat vestea despre Rose, gazdă a emisiunii “CBS This Morning”, corespondent la “60 Minutes” şi vedetă în emisiunea omonimă de interviuri de la PBS. Ziarul a publicat acuzaţii ale unor femei – trei dintre ele şi-au dezvăluit identitatea -, povestea fiind ultima care a demonstrat că un reprezentant la vârful media a avut comportament nepotrivit.


“Charlie Rose este suspendat în prezent”, a declarat un purtător de cuvânt al CBS News.

În plus, PBS a transmis că a suspendat difuzarea show-ului lui Rose, spunând că a fost “şocant să afle despre aceste acuzaţii foarte grave”.

Bloomberg, care transmitea de asemenea interviurile lui Rose, a anunţat că este posibil să nu le mai transmită.

Kyle Godfrey-Ryan, una dintre cele trei femei care-l acuză pe Rose în The Washington Post, a declarat că bărbatul adesea mergea dezbrăcat în faţa ei la mijlocul anilor 2000 când lucra în una dintre casele lui.

După ce a fost publicată povestea în Washington Post, Godfrey-Ryan a scris pe Facebook că iniţial a detaliat experienţa ei fără să-şi dezvăluie identitatea până a citit ce au spus alte femei despre Rose.

“Deşi multe femei au făcut dezvăluiri înaintea mea, unele au fost atacate violent şi în mod repetat după ce am lucrat în casa lui. Aceste cazuri mi-au schimbat perspectiva. Am simţit că, ascunzându-mi identitatea, aş fi delegitimat experienţa celorlalte femei. Nu puteam fi complice şi să tac aşa că mi-am făcut public numele”.

Într-un comunicat pentru The Post, Rose a declarat: “În cei 45 de ani de jurnalism ai mei m-am mândrit cu faptul că am fost un susţinător al carierelor femeilor cu care am lucrat. Cu toate acestea, în ultimele zile, au fost făcute acuzaţii la adresa felului cum m-am purtat cu foste colege. Este important ca aceste femei să ştie că le-am înţeles şi îmi cer scuze pentru comportamentul mei neadecvat. Mă simt foarte ruşinat. Am fost insensibil în anumite momente şi îmi asum responsabilitatea pentru asta, însă nu cred că toate aceste acuzaţii sunt adevărate. Credeam că împărtăşim sentimente, dar acum constat că m-am înşelat”.

“Am învăţat multe din aceste evenimente şi sper să o facă şi alţii. Cu toţii, inclusiv eu, începem acum să recunoaştem durerea cauzată de comportamente din trecut şi să căpătăm un respect profund faţă de femei şi vieţile lor”, a adăugat Rose.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

Guvernul îl obligă pe Vlad Plahotniuc să vândă rămășițele holdingului media GMG

Guvernul îl obligă pe Vlad Plahotniuc să vândă rămășițele holdingului media GMG Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională, condus de premierul Dorin Recean,...

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru. Despre ce au discutat

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru. Despre ce au discutat Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.