StiripesurseȘtirile zileiVenezuela dezincriminează homosexualitatea în armată

Venezuela dezincriminează homosexualitatea în armată

Publicat:

Curtea Supremă de Justiţie a Venezuelei (TSJ) a anulat un articol controversat al Codului Justiţiei Militare care sancţiona homosexualitatea în Forţele armate cu pedepse de până la trei ani de închisoare, relatează AFP , scrie news.ro .

Curtea ”a anulat (…) dispoziţia din secţiunea unică a Articolului 565 al Codului Organic al Justiţiei Militare, din cauza lipsei clarităţii şi preciziei în privinţa conduitei pe care vrea să o pedepsească”, anunţă pe site Curtea.

Citește și : PLANUL Kremlinului pentru Moldova

”Dispoziţia respectivă. pusă în discuţie de organizaţii internaţionale, impune o pedeapsă de trei ani de închisoare militarilor care comit «acte sexuale împotriva naturii», fără să definească ce înţelege prin aceste acte”, se arată în nota Curţii.

Justiţia consideră totodată că ”această interpretare, în lumina concepţilor ştiinţifice, sociale şi juridice actuale nu este compatibilă cu Constituţia şi instrumentele internaţionale (…), pentru că este contrară postulatului fundamental al progresivităţii în garantarea drepturilor fundamentale”.


În urma mai multor reforme, cea mai recentă în septembrie 2021, Articolul 565 al Codului Justiţiei Militare a rămas neschimbat, în pofida unor apeluri la abrogarea acestuia, ale unor activişti în Parlament.

Apărători ai drepturilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) din această ţară din America de Sud au salutat această victorie.

”După atâţia ani de luptă, am obţinut anularea articolului din Codul Justiţiei Militare”, a declarat AFP activistul Leandro Viloria, care a apărat abrogarea acestui text.

Citește și :  Slovacia trimite Ucrainei avioane MiG-29 şi o parte din sistemul de apărare antiaeriană Kub

Un militar dat afară din armată după ce s-a descoperit că era homosexual a declarat AFP că abrogarea articolului îi deschide calea de a cere reintrarea în Forţele Armate Naţionale bolivariene.

”Este vorba acum despre evaluarea faptului dacă, având în vederea această situaţie, reintegrarea mea este adecvată. Cel puţin asta face să dispară frica”, a declarat el sub protecţia anonimatului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.