Venezuela: Guaido face apel la papa Francisc să medieze în criza politică

Publicat:

Liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar al ţării, a lansat joi un apel către papa Francisc să joace un rol de mediere în criza politică din ţara sa, după ce rivalul său, preşedintele Nicolas Maduro, i-a adresat o invitaţie similară suveranului pontif, transmite dpa, scrie agerpres.

Vorbind la postul de ştiri italian SkyTg24, Guaido – recunoscut ca preşedinte interimar de SUA, unele state din Uniunea Europeană şi din America de Sud – a declarat că ar fi ‘fericit să-l întâmpine’ pe papă în Venezuela.


Citește și : Germania restricționează colectarea de date strânse de Facebook

‘Adresez un apel oricui ne poate ajuta, precum Sfântul Părinte (sau alte forţe ale diplomaţiei), de a coopera spre a se pune capăt uzurpării, pentru un guvern de tranziţie şi a conduce Venezuela spre alegeri cu adevărat libere cât mai curând posibil’, a declarat Guaido.

‘Aş fi fericit să-l întâmpin pe papă în ţara noastră, o ţară catolică, foarte devotată, cu o mare tradiţie religioasă’, a adăugat Guaido, care până acum a refuzat negocierile cu Maduro, insistând ca acesta să demisioneze.

Luni, Nicolas Maduro a declarat, tot la SkyTg24, că i-a scris papei Francisc pentru a-l ruga să joace un rol de mediator în criza politică.

‘I-am scris o scrisoare papei Francisc (…) spunând că eu slujesc cauza lui Hristos’, a afirmat Maduro, declarându-se catolic practicant.

‘În acest spirit, l-am rugat să ne ajute într-un proces de facilitare şi întărire a dialogului. L-am rugat pe papă să-şi pună la dispoziţie cele mai bune eforturi, voinţa sa, să ne ajute pe această cale a dialogului. Sper că vom avea un răspuns pozitiv’ din partea suveranului pontif, a mai spus Nicolas Maduro.

Este cunoscut faptul că Vaticanul urmăreşte cu atenţie evenimentele din Venezuela.

Într-un comunicat emis joi, Vaticanul afirmă că ‘Sfântul Părinte şi-a rezervat întotdeauna şi, prin urmare, îşi rezervă (şi acum) posibilitatea de a verifica voinţa ambelor părţi, spre a vedea dacă sunt întrunite condiţiile de a se merge pe acest drum’.

Citește și : Poliția rusă a început ‘să-i vâneze’ pe Martorii lui Iehova

Francisc este primul papă originar dintr-o ţară latino-americană, Argentina, iar adjunctul său, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, a fost nunţiu papal la Caracas.

Săptămâna trecută, papa Francisc a refuzat să se situeze de partea lui Maduro sau a lui Guaido, afirmând că sprijină ‘întregul popor venezuelean’ şi exprimându-şi îngrijorarea faţă de riscul de ‘vărsare de sânge’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.