Venezuela se află astăzi într-un moment de răscurce existențială, rezultatul a peste două decenii de transformări politice, economice și instituționale care au erodat treptat democrația și au dus la o criză politică catastrofică.
Regim condus de Nicolás Maduro nu mai funcționa ca un proiect ideologic coerent, așa cum a fost „revoluția bolivariană” în anii lui Hugo Chávez, ci ca un sistem de putere orientat spre conservarea controlului, sprijinit de armată, aparatul de securitate și o economie informală tot mai extinsă, potrivit „The Economist” (Marea Britanie), scrie stiripesurse.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
De la populismul redistributiv la controlul autoritar
Ascensiunea chavismului la începutul anilor 2000 s-a bazat pe redistribuirea masivă a veniturilor petroliere și pe promisiunea includerii sociale. Acest model a funcționat cât timp prețul petrolului a rămas ridicat, dar a lăsat în urmă instituții slăbite, o economie hipercentralizată și o dependență aproape totală de exporturile de țiței.
După moartea lui Chávez, în 2013, lipsa resurselor financiare și a leadershipului carismatic a transformat proiectul politic într-un regim de administrare a crizei. Prăbușirea prețului petrolului, combinată cu decizii economice eronate și sancțiuni internaționale, a accelerat colapsul.
Neutralizarea opoziției și anihilarea procesului electoral
Câștigarea Parlamentului de către opoziție, în 2015, a reprezentat un punct de cotitură. În locul coabitării instituționale, puterea executivă a ales ocolirea și golirea de conținut a instituțiilor alese, prin crearea unor structuri paralele și prin controlul justiției.
Alegerile au continuat să aibă loc, dar au devenit instrumente de legitimare formală, contestate de opoziție și de o mare parte a comunității internaționale. Astfel, Venezuela nu este un stat fără alegeri, ci un stat în care alegerile nu mai produc alternanță reală la putere.
Economia supraviețuirii
Astăzi, economia venezueleană funcționează într-un regim de dolarizare informală, tolerată de autorități pentru a evita colapsul total. Inegalitățile s-au adâncit: o elită conectată la stat și la rețelele de import prosperă, în timp ce majoritatea populației trăiește la limita subzistenței.
Exodul a peste șapte milioane de venezueleni a devenit o supapă socială majoră, reducând presiunea internă asupra regimului și transformând criza într-una regională.
Rezultanta politică: stabilitate fără legitimitate
Rezultatul cumulativ al acestor evoluții este un regim stabil pe termen scurt, dar lipsit de legitimitate democratică, care nu mai promite transformare socială, ci doar continuitate. Puterea nu se mai bazează pe consens popular, ci pe fragmentarea opoziției, controlul resurselor și absența unei alternative credibile.
În același timp, nici strategia izolării internaționale nu a produs schimbarea așteptată. Dimpotrivă, sancțiunile au fost absorbite de regim și au contribuit la consolidarea unui sistem economic opac, greu de penetrat din exterior.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Un viitor suspendat
Venezuela se afla, până astăzi, într-o stare de blocaj istoric: prea stabilă pentru a se prăbuși rapid, prea fragilă pentru a se reforma din interior. Ieșirea din impas depinde de factori externi (piața petrolului, negocieri internaționale) și de capacitatea opoziției de a se reorganiza, dar și de apariția unei noi generații politice capabile să reconstruiască încrederea publică.
Venezuela rămâne un studiu de caz clasic despre cum populismul, resursele naturale și erodarea instituțiilor pot produce un regim care supraviețuiește crizei fără a o rezolva.
