StiripesurseȘtirile zileiVenezuela: Nicio anchetă împotriva preşedintelui Nicolas Maduro (procuror general)

Venezuela: Nicio anchetă împotriva preşedintelui Nicolas Maduro (procuror general)

Publicat:

Procurorul general al Venezuelei, Tarek William Saab, a afirmat într-un interviu acordat joi agenţiei France Presse că nu va deschide nicio anchetă împotriva preşedintelui Nicolas Maduro, acuzat de fostul procuror general Luisa Ortega că este implicat în reţeaua de corupţie din jurul grupului brazilian Odebrecht.

“Instituţia a dezminţit singură toate acestea, nu vom acţiona pe baza unor speculaţii”, a declarat Saab în interviu, respingând, totodată, deschiderea vreunei anchete împotriva numărului doi la putere, Diosdado Cabello.

El a spus că Ministerul Public va ancheta însă asupra plăţii unor sume de bani în Venezuela, acuzând-o pe Luisa Ortega că nu a avansat această afacere când era în funcţie, înainte de a fi destituită la 5 august de Adunarea Constituantă.

“Există numai un dosar de opt pagini” în legătură cu acest subiect, lăsând să se înţeleagă că s-a lucrat prost, chiar deloc.

La 24 august, la Brasilia, Luisa Ortega, fugită din Venezuela, a acuzat Odebrecht că i-a plătit 100 de milioane de dolari (83 de milioane de euro) lui Diosdado Cabello prin intermediul unei firme spaniole deţinute de verii săi.


Ea a mai afirmat că “statul venezuelean a plătit 300 de miliarde de dolari (249 de miliarde de euro) bani publici pentru şantiere în prezent paralizate”.

Gigantul Odebrecht, unul dintre cele mai mari grupuri de construcţii din America Latină, se află în centrul unui scandal de corupţie care zguduie întreg continentul, cu constituirea unui cartel prin care obţinea contracte suprafacturate şi distribuirea de sume de bani unor oameni politici de toate culorile.

Grupul a negat acuzaţiile formulate de Luisa Ortega împotriva lui Diosdado Cabello, dezminţind, de asemenea, că a primit bani “pentru şantiere nerealizate”.

După ce s-a refugiat iniţial în Columbia, Luisa Ortega, fostă chavistă intrată în disidenţă, a întreprins un turneu prin America de Sud, în Brazilia, Costa Rica şi, la începutul lui septembrie, în Mexic, pentru a face cunoscute dovezile de care dispune legate de corupţia guvernului de la Caracas.

“Nu vreau să intru în polemică”, a comentat Saab, “dar când cineva spune că şi-ar da foc pentru popor, că ar fi în stradă pentru a cere libertate iar oamenii o văd pe iahturi şi în avioane private, călătorind dintr-o ţară în alta într-un turneu care costă mulţi bani. Aceste contradicţii îi anulează credibilitatea”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alternative pentru exportatorii care îşi vând produsele în Rusia și Belarus

Republica Moldova trebuie să sprijine producătorii autohtoni, care încă continuă să exporte în Rusia și Belarus, să identifice noi piețe de desfacere în contextul...

Moldelectrica a revenit pe profit anul trecut

Întreprinderea de stat Moldelectrica a încheiat anul 2025 cu un profit net de aproape 108 milioane de lei, după pierderi de 36,4 milioane de...

Fenomenul El Nino îşi face simţită prezenţa în Pacific ; ar putea fi cel mai intens din ultimele decenii

Serviciul australian de meteorologie a avertizat că în Pacificul tropical s-a format un fenomen meteorologic de tip El Nino, care s-ar putea intensifica, devenind...

În Drochia va fi instalat un semafor inteligent

Lucrările de montare a obiectivului semaforic pe drumul național R7 R14–Drochia–Costești–frontiera cu România, la km 31+620, au demarat ieri, anunță Administrația Națională a Drumurilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.