StiripesurseȘtirile zileiVenezuela organizează exerciții militare de-a lungul graniței cu Columbia

Venezuela organizează exerciții militare de-a lungul graniței cu Columbia

Publicat:

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunțat că țara sa organizează exerciții militare de-a lungul graniței cu Columbia, iar această decizie produce îngrijorări la Washington cu privire la o posibilă creștere a tensiunilor dintre cele două state, potrivit France 24, potrivit mediafax.

Relația dintre Caracas și Bogota este deja tensionată după ce Columbia a decis, împreună cu alte peste 50 de state, să îl recunoască pe Juan Guaido ca președinte interimar al țării. Totodată, autoritățile de la Bogota au acuzat în repetate rânduri regimul de la Caracas că ar permite existența pe teritoriul Venezuelei a unor grupări ostile Columbiei.

Citește și : Maia Sandu a discutat cu şeful misiunii OSCE despre reglementarea transnistreană

„A venit momentul să ne apărăm suveranitatea și pacea națională prin desfășurarea tuturor forțelor noastre de apărare”, a scris Maduro pe Twitter.

Exercițiul militar, la care vor participa aproximativ 150.000 de militari, va avea loc până pe 28 septembrie, a informat Remigio Ceballos, comandant al Forțelor Armate.


„Aceasta este o operațiune organizată pentru apărarea teritoriului nostru național”, a mai spus Ceballos, care a adăugat că militarii sunt pregătiți să intercepteze atacuri din Columbia, Statele Unite sau orice amenințare de acest tip.

Autoritățile de la Washington și-au exprimat sprijinul necondiționat pentru Columbia. Carlos Trujillo, ambasadorul Statelor Unite la Organizația Statelor Americane, a declarat că este „total inacceptabil”, că „Guvernul ilegitim” din Venezuela amenință securitatea și pacea din regiune.

„Aliații Columbiei vor face tot ceea ce este posibil pentru a-i ajuta pe unii dintre cei mai buni aliați pe care i-am avut, nu doar din Americi, ci din întreaga lume”, a adăugat acesta.

Trimisul special al Statelor Unite în Venezuela, Elliott Abrams, a vorbit și el despre tensiunile dintre Bogota și Caracas. „Dacă vor avea loc atacuri din partea Venezuelei, ne așteptăm la o reacție a columbienilor. Și, evident, vom susține Columbia în acest caz”, a spus acesta.

Ministrul columbian de Externe a declarat săptămâna trecută că exercițiile militare pe care Venezuela le planifică la granița cu Columbia reprezintă o amenințare directă la adresa stabilității regionale.

Citește și : 18 ani de la atacurile din 9/11:Ceremonii solemne în SUA pentru comemorarea victimelor

Cele două state au o graniță comună de 2.219 kilometri și nu mențin relații diplomatice. Columbia este principala destinație a venezuelenilor care își părăsesc țara din cauza crizei politice, sociale și economice care afectează Venezuela de mai mulți ani. În prezent, aproximativ 1,4 milioane de venezueleni trăiesc în Columbia.

Autoritățile de la Bogota au negat în repetate rânduri că ar avea planuri de a ataca Venezuela sau de a permite ca Statele Unite să lanseze atacuri împotriva acestei țări de pe teritoriul columbian, în pofida acuzațiilor în acest sens lansate de Nicolas Maduro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.