Veniturile încasate de stat din chirii sunt în creștere. În perioada ianuarie–august 2025, persoanele fizice care dau în chirie locuințe sau alte bunuri imobile au achitat peste 60 de milioane de lei sub formă de impozit pe venit – cu aproape 27% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Creșterea se datorează atât conformării voluntare, cât și acțiunilor de identificare desfășurate de Serviciul Fiscal de Stat. În opt luni, au fost identificate 1.205 persoane care ofereau în chirie bunuri, dar nu își declaraseră veniturile, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Potrivit legii, persoanele fizice care nu sunt înregistrate ca întreprinzători, dar închiriază locuințe sau spații, trebuie să achite un impozit de 7% din valoarea lunară a chiriei. Contractul trebuie înregistrat la Fisc în termen de 7 zile, iar impozitul se plătește până pe 25 ale fiecărei luni.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că obligațiile fiscale se aplică inclusiv veniturilor obținute prin platforme precum Airbnb, Booking și altele.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE











