Verdict clar dat de organizaţiile internaţionale: Alegerile din Egipt, ‘nici libere şi nici corecte’

Publicat:

Alegerile prezidenţiale de la sfârşitul lunii martie din Egipt nu vor fi “nici libere şi nici corecte”, au avertizat paisprezece organizaţii de apărare a drepturilor omului, conform unui comunicat difuzat marţi de Human Rights Watch şi citat de AFP, potrivit agerpres.

“Guvernul egiptean a călcat în picioare condiţiile minime pentru ca alegeri libere şi corecte să aibă loc la 26-28 martie 2018”, estimează organizaţiile citate în comunicat.


Citeşte şi: Doi poliţişti din Baltimore, găsiţi vinovaţi de jafuri şi corupţie

Potrivit acestui comunicat, “guvernul preşedintelui Abdel Fattah el-Sisi continuă să înăbuşe libertăţile fundamentale. De asemenea, el a arestat potenţiali candidaţi şi i-a atacat pe susţinătorii lor”.

Textul este semnat de organizaţii regionale, precum Cairo Institute for Human Rights Studies sau organizaţii internaţionale ca Human Rights Watch şi Reporteri fără Frontiere, şi vizează în special Statele Unite, Uniunea Europeană şi statele europene, acuzate de acordarea de ajutoare financiare fără a ţine cont de respectarea drepturilor omului.

Potrivit semnatarilor, “aliaţii Egiptului ar trebui să denunţe public astăzi mascarada acestor alegeri”. Ei denunţă de asemenea lipsa “dreptului persoanelor la participare politică şi libertate de exprimare, de asociere şi întrunire paşnică”, precum şi întemniţarea oponenţilor sau a potenţialilor candidaţi.

Citeşte şi: Un post de radio creştin a fost închis din cauza unor declaraţii misogine: ‘Femeile sunt creaturi periculoase ale răului’

Mai mulţi adversari potenţiali ai lui Sisi la alegerile prezidenţiale au fost îndepărtaţi sau descurajaţi să se prezinte, în ultimele săptămâni.

Fostul şef de stat major Sami Anan a fost exclus din alegeri în ianuarie la scurt timp după anunţarea candidaturii sale. El este urmărit penal de justiţia militară pentru a se fi angajat în cursă “fără autorizaţia forţelor armate”.

Fostul prim-ministru Ahmed Shafik a declarat la începutul lunii ianuarie că nu mai este candidat, contrar a ceea ce anunţase mai înainte din Emiratele Arabe Unite unde trăia. Când a ajuns în Egipt, el a dispărut aproximativ 24 de ore înainte de a anunţa că îşi reconsideră intenţiile.

Citeşte şi: Partidul Social Democrat german îşi numeşte la conducere pentru prima oară o femeie

Fostul deputat devenit disident Mohamed Anouar El-Sadate şi avocatul pentru drepturile omului Khaled Ali au renunţat la rândul lor să se prezinte, denunţând presiuni asupra echipelor lor de campanie.

Singurul candidat rămas în cursă împotriva lui Sisi, Moussa Mostafa Moussa, este un susţinător notoriu al preşedintelui în exerciţiu.

În aceste condiţii, mai multe partide de opoziţie au chemat la boicotarea alegerilor la sfârşitul lunii ianuarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.