X

Veronica Bradăuțanu a demisionat din funcția de consilier al Maiei Sandu

Decretul privind eliberarea Veronicăi Bradăuțanu din funcția de consilier al președintelui Republicii Moldova în domeniul justiției a fost publicat astăzi, 15 august, în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, consilierul se eliberează din funcție de la data de 14 august 2023, în baza cererii de demisie, potrivit Moldpres.

Citește și : Rusia jură răzbunare pentru ‘atacul terorist’ ucrainean asupra podului din Crimeea

Veronica Bradăuțanu a fost numită în funcția de consilier în domeniul justiției la 28 februarie 2023.

Veronica Bradăuțanu a fost în perioada 2022-2023 consilieră a ministrului Justiției, totodată activând pentru o perioadă în calitate de președinte al Colegiului Disciplinar al Executorilor Judecătorești și membru al Colegiului de Autorizare și Disciplină a Administratorilor Autorizați.

Din 2005 și până 2010 a activat în calitate de jurist la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), oficiul din Londra, unde a revenit în 2017-2021 în funcția de jurist principal.

Între anii 2010-2017 a activat ca expert în reforme în drept comercial și civil și a oferit expertiză pentru Uniunea Europeană, Banca Mondială și Corporația Financiară Internațională (IFC).

Citește și : Arcul Geodezic Struve, singurul monument din Moldova inclus în lista Patrimoniului UNESCO

Veronica Bradăuțanu are o licență în Drept de la Universitatea de Stat din Moldova și un master în Drept de la Universitatea din Connecticut, SUA, totodată fiind și avocată calificată în statul New York.

 

Tags: BERDMoldovaMonitorul OficialSUAVeronica Bradăuțanu
Categorii: PoliticăȘtirile zilei