StiripesurseDiaspora“Vestele galbene”, actul 20: Poliția a utilizat gaze lacrimogene împotriva protestatarilor...

“Vestele galbene”, actul 20: Poliția a utilizat gaze lacrimogene împotriva protestatarilor la Paris (VIDEO)

Publicat:

“Vestele galbene” s-au mobilizat din nou, pentru a 20-a sâmbătă de proteste, în ciuda interdicţiilor dictate de teama unor noi violenţe, relatează AFP, scrie News.ro .

După violenţele din 16 martie, autorităţile din Paris au interzis din nou, sâmbătă, manifestaţiile pe Champs-Elysees, precum şi într-un perimetru care include Palatul Elysee şi Adunarea naţională. Au fost declarate două manifestaţii şi patru întruniri, potrivit prefecturii, care nu a precizat locurile acestora.

Citește și : Theresa May ar putea cere parlamentului al patrulea vot asupra acordului Brexit

Până la prânz, aproximativ 300 de manifestanţi s-au strâns în faţa Garei de Est din Paris. Protestatarii au pornit în marş şi s-au unit cu alţi manifestanţi, în apropierea pieţei Chatelet. Grupul a traversat Sena şi s-a îndreptat către Trocadero.

“Nu o să incendiem nimic pentru că dacă stricăm ceva opinia publică va fi împotriva noastră. Important este să câştigăm de partea noastră opinia publică şi să schimbăm sistemul care este la originea tuturor problemelor noastre”, a declarat Sophie Tissier, care se numără printre liderii manifestanţilor.


Tensiuni au izbucnit în jurul prânzului, în zona Rivoli, iar forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene. Un manifestant rănit a fost evacuat de poliţişti, potrivit Le Parisien.

La Avignon, câteva persoane au fost reţinute preventiv, pentru port de armă albă. Manifestanţii au început să se strângă fără să poarte celebrele veste galbene, pentru a nu fi identificaţi. Au avut loc tensiuni între protestatari şi poliţişti, iar manifestanţii au încercat să spargă cordonul poliţiei.

Citește și : Casa Albă nu a solicitat o discuție telefonică Trump-Putin pe tema crizei din Venezuela (Kremlin)

Eric Drouet, lider neoficial al mişcării, protestează la Bordeaux.

La Caen, “vestele galbene” au încercat să pătrundă într-un magazine Leclerc, iar un geam a fost avariat. Au înregistrat daune şi alţi comercianţi din centrul oraşului.

Mişcarea “vestelor galbene”, născută pe reţelele de socializare, la jumătatea lunii noiembrie 2018, reprezintă un protest faţă de politica fiscală şi socială a lui Emmanuel Macron.

Sâmbăta trecută, au manifestat în toată Franţa 40.500 de persoane, dintre care 5.000 la Paris.

https://twitter.com/SlaveEscaped/status/1111984547644743681

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.