Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă

Publicat:

Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă

Moldovenii, stabiliți în Germania, își vor putea menține și cetățenia țării lor, concomitent cu obținerea cetățeniei germane. Astăzi intră în vigoare amendamentul care permite dubla cetățenie, scrie presa de peste Prut.

Noile reguli le permit cetățenilor străini să obțină pașaportul german, să dețină cetățenie dublă și să o păstreze și pe cea originală. Acum străinii pot să solicite cetățenie după ce au locuit în această țară timp de 5 ani, față de 8 cât era necesar anterior.


Vezi şi: VIDEO – Coreea de Nord a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple – Stiripesurse.md

Copiilor născuți în Germania li se acordă cetățenia dacă unul din părinți a avut reședința legală în această țară timp de 5 ani. În cazul în care solicitantul demonstrează „realizări speciale de integrare”, cum ar fi, de exemplu: performanțe deosebite la școală, muncă sau angajament civic, poate obține cetățenia chiar și după trei ani de ședere.

Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă

O prevedere importantă este aceea că persoanele care obțin cetățenia germană nu vor fi obligate să renunțe la cetățenia țării de origine, ceea ce era posibil anterior numai pentru persoanele venite din state ale Uniunii Europene.

Similar, germanii care vor să devină cetățeni ai altor state nu vor mai avea nevoie de o autorizație specială din partea autorităților germane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Bebelușul care îi depășește pe Mozart și Liszt! Încă în scutece, dar cântă la pian ca un virtuoz

VIDEO - Bebelușul care îi depășește pe Mozart și Liszt! Încă în scutece, dar cântă la pian ca un virtuoz Deși e doar un bebeluș...

Astăzi, 30 iunie în Republica Moldova este marcată Ziua Națională a Portului Popular

Astăzi, 30 iunie în Republica Moldova este marcată Ziua Națională a Portului Popular Ziua Națională a Portului Popular este sărbătorită duminică, 30 iunie, în Republica...

Zelenski și-a reînnoit apelul la arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană

Zelenski și-a reînnoit apelul la arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme...

Două persoane din Cantemir, sancționate după ce au dat foc la deșeuri menajere

Două persoane din Cantemir, sancționate după ce au dat foc la deșeuri menajere Două cazuri de incendiere a resturilor vegetale și a deșeurilor menajere au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.