StiripesurseSintezeVestigiile unui oraş construit acum 5.000 de ani, descoperite în Israel

Vestigiile unui oraş construit acum 5.000 de ani, descoperite în Israel

Publicat:

Autoritatea israeliană pentru antichităţi (AIA) a prezentat duminică, în centrul Israelului, vestigiile unui oraş construit acum 5.000 de ani, unul dintre cele mai vechi şi mai mari din Orientul Apropiat în epocă, informează AFP, potrivit news.ro .

“Avem aici o construcţie urbană imensă, planificată, cu străzi care separă zone de locuit de spaţii publice”, a indicat pentru AFP Yitzhak Paz, unul dintre arheologii care s-a ocupat de săpături.

Citește și : Speculaţiile privind un posibil veto al Ungariei la o amânare a Brexitului sunt doar ‘zvonuri’ (ministru)

Prin amploarea sa, este vorba despre o descoperire majoră în Orientul Apropiat pentru perioada de aur a Bronzului, a precizat el.

“În Esur (în apropiere de oraşul Hadera) se află cel mai mare sit şi cel mai important (din Epoca de Bronz), cu dimensiunea de 650 de dunami (0,65 de kilometri), adică dublul faţă de ce cunoaştem”, a explicat Itaï Elad, un alt arheolog.


Între 5.000 şi 6.000 de locuitori “trăiau aici din agricultură şi din comerţ”, potrivit estimărilor, după Yitzhak Paz, care a precizat că situl a fost abandonat în al treilea mileniu înaintea erei noastre, din motive necunoscute.

Săpăturile, care au durat de mai bine de doi ani şi jumătate, au permis de asemenea descoperirea unei alte localităţi, mult mai mică şi mai veche de 7.000 de ani, un cimitir, un templu dedicat ritualurilor religioase, dar şi fortificaţii lungi de 20 de metri şi înalte de doi metri, explică Dina Shalem, arheolog însărcinat cu excavări.

Este vorba despre “primii paşi dintr-un proces de urbanizare” în această regiune, care era în epocă ţara Canaan, potrivit lui Yitzhak Paz.

Citește și : Alegeri legislative în Portugalia. Premierul Antonio Costa este dat drept marele favorit

În jur de patru milioane de fragmente au fost găsite în sit, a indicat Itaï Elad, provenind de la obiecte din ceramică, unelte şi vase din piatră şi bazalt, din care o parte veneau din Egipt.

Au mai fost descoperite figurine rare cu chip uman sau de animal.

Săpăturile, care au avut loc în sit cu ajutorul a 5.000 de tineri, au precedat un proiect de construcţie de schimb condus de Netivei Israel, Compania Naţională de Transport.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.