StiripesurseSocialVeteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi câte 30 de...

Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi câte 30 de mii de lei

Publicat:

Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor beneficia de un ajutor material în valoare de 30 000 de lei. Parlamentul a adoptat un proiect de lege în acest sens.

Potrivit unui comunicat al legislativului, proiectul își propune să asigure un nivel de trai decent pentru persoanele care au depășit vârsta de 95 de ani și să alinieze cuantumul ajutorului oferit de stat la costurile reale pentru îngrijire și medicamente.

În prezent, legislația prevede un ajutor anual de 10 000 de lei pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial. În 2025, statul a oferit veteranilor 20 000 de lei. Proiectul de lege prevede majorarea permanentă a acestui ajutor material la 30 000 de lei, oferind astfel beneficiarilor o protecție socială stabilă și previzibilă.

Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la 1 martie 2026, în Republica Moldova mai sunt 14 participanți la cel de-al Doilea Război Mondial, toți având peste 95 de ani.

Pentru acordarea acestui ajutor material, vor fi alocate 420 000 de lei.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan: Avem șansa istorică să devenim stat UE

Candidatul PAS la șefia Guvernului, Vasile Tofan, argumentează, într-o postare pe pagina sa de socializare, motivul pentru care a acceptat să preia conducerea Executivului. Citește...

Chișinăul cere suspendarea reformei „Restart” în educație

Direcția generală educație, tineret și sport a municipiului Chișinău solicită suspendarea reformei „Restart” în educație până la efectuarea unei evaluări independente a impactului juridic,...

Firma directorului de la Moldsilva ar fi câștigat un contract public de milioane

Directorul Agenției „Moldsilva”, Nicolae Munteanu, deține 50% din compania Serv MC Com SRL, condusă de Dina Cătănoi, firmă care a câștigat, în octombrie 2024,...

Zeci de mii de gospodării și-au schimbat electrocasnicele cu ajutorul statului

Peste 40 de mii de gospodării din R. Moldova și-au înlocuit electrocasnicele vechi cu echipamente eficiente datorită programului EcoVoucher, reducându-și facturile la lumină. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.