Viceguvernatorul statului New York a demisionat după ce a fost inculpat pentru corupţie

Publicat:

Viceguvernatorul democrat a statului New York, Brian Benjamin, a fost inculpat marţi pentru corupţie de justiţia federală americană şi a demisionat după numai câteva luni, au anunţat autorităţile americane, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.   

“Brian Benjamin, viceguvernatorul statului New York, a fost inculpat pentru corupţie şi alte infracţiuni asociate”, a anunţat într-un comunicat biroul procurorului federal de Manhattan.


Citește și : Boris Johnson şi-a cerut din nou scuze, însă a refuzat să demisioneze din cauza ‘Partygate’

Viceguvernatorul, în vârstă de 45 de ani, “s-a predat în această dimineaţă (marţi) FBI-ului în Manhattan” şi a fost deferit unei judecătoare federale, se precizează în comunicat.

Marţi seara, guvernatoarea satului New York, democrata Kathy Hochul, al patrulea cel mai populat stat al SUA (circa 20 de milioane de locuitori), a anunţat că a “acceptat demisia cu efect imediat” a adjunctului său.

Benjamin este acuzat că, începând din 2019, “a făcut uz de autoritatea sa” în calitate de parlamentar al statului New York, pentru a “deturna o subvenţie administrată de stat spre o organizaţie controlată de un investitor imobiliar, în schimbul unor contribuţii” pentru campania sa, pentru a fi ales în 2021 în postul de controlor de finanţe al oraşului New York. Subvenţia, care se ridica la 50.000 de dolari, a fost virată unei organizaţii fără scop lucrativ controlată de investitorul imobiliar.

Brian Benjamin este de asemenea acuzat că a furnizat documente false în timpul depunerii candidaturii sale pentru funcţia de viceguvernator în alegerile din 2022 şi că “s-a angajat într-o serie de minciuni şi falsuri pentru a ascunde mecanismul de corupţie”.

Citește și : Macron: Putin a ‘decis să nu se oprească’ în Ucraina deoarece ‘are nevoie de o victorie militară’

El riscă până la 10 ani de închisoare pentru acuzaţia de corupţie şi până la 20 de ani pentru alte capete de acuzare, printre care falsificare de documente.

Brian Benjamin a ajuns în funcţia de viceguvernator de New York în august, pentru a o înlocui pe Kathy Hochul, devenită guvernatoare, după demisia predecesorului său Andrew Cuomo, acuzat de agresiuni sexuale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu...

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale Cel puţin 26 de persoane au murit...

Asteroidul care a ucis dinozaurii în urmă cu 66 de milioane de ani nu a fost singur

Asteroidul care a ucis dinozaurii în urmă cu 66 de milioane de ani nu a fost singur Asteroidul uriaș care a lovit Pământul și a...

O regiune din Belgia va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli

O regiune din Belgia va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli Guvernul regiunii belgiene Valonia a votat miercuri pentru interzicerea folosirii în scopuri recreaţionale a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.