StiripesurseȘtirile zileiVicele american se întâlnește cu liderii venezuelenilor exilați în SUA

Vicele american se întâlnește cu liderii venezuelenilor exilați în SUA

Publicat:

Vicepreşedintele american Mike Pence şi soţia sa Karen Pence vor merge vineri la Miami pentru a se întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii venezuelene în exil şi pentru a ralia comunitatea la eforturile liderului opoziţiei venezuelene Juan Guaido pentru ”a reinstaura libertatea şi democraţia în Venezuela”, relatează joi agenţia dpa, potrivit agerpres.

Potrivit unui oficial al Casei Albe, Pence va participa la o masă rotundă organizată la ”Iglesia Doral Jesus Worship Center” cu exilaţi şi lideri ai comunităţii venezuelene, inclusiv familii, foşti deţinuţi politici şi foşti oficiali aleşi, ”care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara din cauza persecuţiilor politice”.

Citește și: Procurorii americani ‘se țin scai’ de jurați: ‘Nu-l lăsați pe El Chapo să scape!’

”Ulterior, vicepreşedintele va face declaraţii oficiale, va face apel la sprijin pentru poporul venezuelean şi va reitera susţinerea fermă din partea Statelor Unite în lupta lor pentru libertate”, a precizat oficialul de la Casa Albă.

Administraţia lui Donald Trump îl susţine pe Guaido, pe care Washingtonul l-a recunoscut drept preşedinte interimar al Venezuelei, precum şi eforturile lui de a prelua controlul de la preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, în contextul agravării crizei economice şi umanitare în ţara latinoamericană.


Citește și: Un vas plin cu migranți a naufragiat în Marea Caraibilor: Șapte morți și 23 de dispăruți

Lui Mike Pence i se vor alătura Carlos Vecchio, pe care Administraţia Trump l-a recunoscut drept însărcinat cu afaceri al guvernului Venezuelei în SUA, Julio Borges, fost preşedinte al Adunării Naţionale din Venezuela, şi Carlos Trujillo, ambasadorul SUA la Organizaţia Statelor Americane (OSA).

Vor fi prezenţi de asemenea guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, senatorii Marco Rubio şi Rick Scott, precum şi Mario Dias-Balart, membru al Camerei Reprezentanţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.