Viceliderul Partidului Liber Democrat german, criticat pentru apelul său la deschiderea gazoductului Nord Stream 2

Publicat:

Un membru de rang înalt al Partidului Liber Democrat (FDP), Wolfgang Kubicki, a fost criticat vineri pentru că a sugerat că Germania trebuie să pornească gazoductul Nord Stream 2 pentru a-şi umple depozitele pentru iarnă, relatează DPA, potrivit agerpres

“Ar trebui să ne grăbim să deschidem Nord Stream 2 pentru a umple depozitele de gaz pentru iarnă”, a declarat Kubicki pentru grupul media RedaktionsNetzwerk
Deutschland. Nu există “un motiv rezonabil” de a nu face acest lucru, a adăugat el.


Citește și : Coreea de Nord respinge planul de ajutor economic ‘îndrăzneţ’ propus de Seul

Kubicki, vicelider al FDP şi vicepreşedinte al Parlamentului german, a respins obiecţia autorului interviului, conform căruia o astfel de decizie ar fi percepută ca un triumf pentru preşedintele rus Vladimir Putin.

Argumentând că o aprovizionare stabilă cu gaz ar trebui să fie o prioritate a guvernului, el a spus că, “dacă unităţile de stocare a gazului sunt pline, putem închide din nou Nord Stream 2 – ca şi alte gazoducte, când devenim independenţi faţă de gazul rusesc. Dar nu suntem acolo încă”.

Comentariile sale au fost primite cu critici, inclusiv de partidul său, care face parte din coaliţia cancelarului Olaf Scholz de la guvernare.

Liderul partidului, Christian Dürr, a declarat pentru DPA că “purtăm discuţii intense despre cum să evităm o criză iminentă a energiei în această iarnă. Ca partid, am făcut un număr de propuneri în acest sens. Deschiderea Nord Stream 2 nu este una dintre ele”.

El a mai spus că deschiderea gazoductului, care ar fi trebuit să fie certificat cu doar câteva zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie, ar trimite “un semnal greşit partenerilor noştri europeni”.

Pe de altă parte, Dürr a cerut ca ultimele trei centrale nucleare din Germania să continue să fie exploatate pentru moment, pentru a uşura presiunea asupra pieţei energiei. Reactoarele urmează să fie închise la sfârşitul anului, în cadrul planului Germaniei de renunţare la energie nucleară.

Citește și : Bolsonaro se apropie de Luiz Inacio Lula da Silva în sondajele din Brazilia

Organizaţia de tineret a FDP a criticat şi ea comentariile lui Kubicki.

Propunerea a fost caracterizată de “aceeaşi naivitate faţă de Rusia care ne-a adus în această situaţie precară de dependenţă energetică de Rusia”, a declarat lidera organizaţiei de tineret, Franziska Brandmann.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.