StiripesurseȘtirile zileiVicepreşedinta din Nicaragua, care este și soția președintelui, acuză opoziția de...

Vicepreşedinta din Nicaragua, care este și soția președintelui, acuză opoziția de 197 de decese

Publicat:

Vicepreşedinta nicaraguană Rosario Murillo, soţia preşedintelui Daniel Ortega, a acuzat marţi opoziţia din această ţară, care desfăşoară o campanie de manifestaţii împotriva puterii, că este responsabilă de 197 de decese, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Sunt ‘197 de fraţi ale căror vieţi au fost curmate de terorismul pucist, de criminali. Aceasta este ceea ce i-a ucis’, a afirmat vicepreşedinta Murillo, în timpul discursului său săptămânal difuzat de mass-media apropiate puterii. ‘Pe aceşti fraţi i-au asasinat puciştii. Ei trebuie să plătească pentru crimele lor!’, a declarat soţia preşedintelui Ortega.

Citește și: SUA vor aplica taxe de 25% pe produse din China în valoare de 50 de miliarde de dolari

Rosario Murillo s-a bazat pentru bilanţul pe care l-a avansat pe un raport publicat marţi de poliţia din Nicaragua, potrivit căruia 197 de persoane au murit ‘victime ale terorismului pucist’ între 19 aprilie şi 25 iulie.

Campania de proteste împotriva preşedintelui Ortega a debutat în 18 aprilie. Potrivit acuzaţiilor opoziţiei, Ortega conduce Nicaragua în mod dictatorial. Opoziţia cere plecarea acestuia.


Potrivit raportului poliţiei, printre persoanele decedate se numără 22 de poliţişti şi doar cinci studenţi, în timp ce studenţii sunt în primele rânduri ale mişcării de protest.

Potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, cel puţin 317 de persoane au fost ucise şi cel puţin 2.000 au fost rănite în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale, reprimate dur de autorităţi.

Citește și: Infernul s-a dezlănțuit într-un mic orășel din Germania. Sunt zeci de răniți – VIDEO

Aceste organizaţii susţin că majoritatea victimelor au fost determinate de reprimarea violentă întreprinsă de unităţile anti-revoltă şi de paramilitari apropiaţi puterii, în special în cadrul unor operaţiuni de demolare a barajelor şi baricadelor instalate de manifestanţi în mai multe oraşe.

În discursul său de marţi, Rosario Murillo a lansat un sever avertisment la adresa opozanţilor. Guvernul, a declarat ea, îi cunoaşte pe cei care au condus, promovat, finanţat şi executat ceea ce ea a denumit drept ‘lovitură de stat’, ‘această sângeroasă tentativă de a deturna Nicaragua de pe calea bună pe care se afla’.

Însă ‘noi am învins, suntem liberi, ei nu au putut trece’, a declarat vicepreşedinta cu referire la manifestanţi, pe care guvernul i-a calificat deja drept ‘satanişti’, ‘vandali’ şi ‘diabolici’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Analiză la sânge’ a dezastrului din sistemul de sănătate al Transnistriei

În luna iunie, de la Facultatea de Medicină a Universității de „stat” din stânga Nistrului vor absolvi aproximativ 100 de studenți. Dintre aceștia, 55...

Turneu internațional de Judo la Ocnița

Aproximativ 270 de tineri judocani și-au demonstrat talentul la un turneu internațional, organizat în nordul Republicii Moldova. Sportivi din România și Ucraina au fost...

Horoscopul zilei

Ziua de 5 iunie vine cu o energie intensă, marcată de influențe astrale care scot la suprafață emoții ascunse și decizii amânate. Luna activează...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.