StiripesurseȘtirile zileiVicepreşedintele afgan îi îndeamnă pe talibani să pună capăt actelor de...

Vicepreşedintele afgan îi îndeamnă pe talibani să pună capăt actelor de violenţă

Publicat:

Vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh i-a îndemnat pe talibani să pună capăt actelor de violenţă împotriva conducerii şi instituţiilor din ţară şi să participe mai degrabă la guvernare, într-un discurs rostit cu prilejul celei de-a doua întâlniri a Consiliului de Reconciliere Naţională Afgană, transmite sâmbătă dpa, potrivit agerpres.

Saleh a adăugat că Afganistanul este o ţară complicată, unde dominaţia unui grup este imposibilă şi duce doar la izolarea acelui grup.

Citește și : Erdogan s-a exprimat în favoarea îmbunătăţirii relaţiilor Turcia-Israel

Talibanii au susţinut mereu că actuala guvernare din Afganistan nu este islamică şi a promis să creeze ceea ce militanţii numesc “o guvernare pur islamică”.

Saleh a insistat că talibanii nu pot câştiga războiul ucigând lideri tribali, jurnalişti sau membri ai societăţii civile afgane, deoarece acest lucru nu ar face decât să complice conflictele în desfăşurare.


Citește și : Papa Francisc, în tradiţionalul său mesaj ‘Urbi et Orbi’: Avem nevoie mai mult ca oricând de fraternitate

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Penélope Cruz și Javier Bardem revin împreună în ‘Bunker’, selectat la Veneția

Penélope Cruz și Javier Bardem vor concura pentru Leul de Aur la cea de-a 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția...

Un organ ignorat zeci de ani revine în atenția cercetătorilor. Legătura cu longevitatea

Timusul, o glandă puțin cunoscută aflată sub stern și în fața inimii, atrage din nou atenția oamenilor de știință, care cred că ar putea...

Două supernove provenite din același sistem stelar, identificate de cercetători

O echipă internațională de cercetători a identificat, pentru prima dată, dovezi că două stele masive aflate într-un sistem binar au explodat succesiv sub formă...

Cum se poate transforma un virus inofensiv într-un pericol pentru oameni. Ce au descoperit cercetătorii

Multe boli infecţioase emergente apar după ce agenţi patogeni care circulă la animale reuşesc să infecteze oamenii. Un nou studiu arată că modificări genetice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.