StiripesurseExterneVicepreşedintele parlamentului slovac a sosit la Moscova. Polonia nu a permis...

Vicepreşedintele parlamentului slovac a sosit la Moscova. Polonia nu a permis delegaţiei să-i survoleze teritoriul, potrivit TASS

Publicat:

Vicepreşedintele parlamentului slovac Andrej Danko a sosit duminică la Moscova, în timp ce Bratislava caută soluţii pentru a evita pierderile în urma deciziei Ucrainei de a opri livrările de gaze ruseşti prin conductele sale către Europa, informează Reuters, care citează agenţia rusă TASS.

Vizita lui Danko, planificată înainte de disputa privind gazele, va continua până miercuri, au informat TASS şi agenţia slovacă de presă TASR, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Potrivit agenţiei ruse oficiale TASS, Polonia a refuzat să permită ca avionul care transporta delegaţia parlamentului slovac spre Moscova să survoleze spaţiul său aerian. Astfel, zborul special a călătorit prin Republica Cehă şi Germania.

Potrivit TASS, delegaţia slovacă urmează să se întâlnească luni cu Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, iar marţi cu şefa camerei superioare a parlamentului, Valentina Matvienko. TASS a citat declaraţii recente ale lui Danko şi ale altor persoane din delegaţie, care au afirmat că doresc să discute despre investiţiile din Occident şi, de asemenea, despre problemele legate de gaz.


De altfel, Andrej Danko a postat duminică pe X un videoclip de la Moscova cu următorul comentariu: „O surpriză neplăcută pentru contestatari este că întreprinderile chineze, germane şi americane fac afaceri în Rusia de ani de zile. Salutări de la Moscova, şi poate că şi lacheii şi oficialii europeni vor înceta să-i mai inducă în eroare pe cei care profită de oportunităţile de dezvoltare socială”.

Andrej Danko, în vârstă de 50 de ani, este preşedintele Partidului Naţional Slovac (SNS), ultranţionalist, care face parte din coaliţia guvernamentală condusă de premierul Robert Fico.

Ucraina, care se află în război cu Rusia de la invazia Moscovei din 2022, a refuzat să reînnoiască acordul de tranzit al gazelor cu Rusia, deoarece încearcă să reducă veniturile care merg la Moscova pentru finanţarea războiului.

Vineri, premierul slovac Robert Fico a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin a promis că Gazprom va găsi modalităţi alternative de a livra gazul contractat către Slovacia după încetarea tranzitului prin Ucraina.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Luna trecută, premierul slovac Robert Fico a luat prin surprindere ajungând el însuşi la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin. După premierul Viktor Orban şi fostul cancelar austriac Karl Nehammer, el a fost doar al treilea lider din UE care a mers la Kremlin de la declanşarea războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina.

Vineri, mii de protestatari au manifestat la Bratislava acuzându-l pe premierul Robert Fico că târăşte ţara spre Rusia după ce s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin luna trecută, pe fondul disputei cu Ucraina privind gazul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.