Victimele sclaviei moderne sunt tratate ca infractori în UK

Publicat:

Peste 500 de presupuse victime ale sclaviei au fost reţinute anul trecut în centre de detenţie pentru migranţi din Marea Britanie, fiind însă tratate de autorităţi nu ca victime, ci ca infractori, relevă un raport citat marţi de agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Agenţii de imigraţie nu le asigură sprijinul adecvat celor care fug de sclavie şi chiar le adâncesc trauma, punându-i după gratii, se arată în raportul organizaţiei de caritate After Exploitation, realizat pe baza statisticilor oficiale.


Citește și: Londra își reafirmă sprijinul pentru ambasadorul său din SUA

“Victimele traficului de persoane sunt percepute de prea multe ori ca indivizi care încalcă legile imigraţiei şi nu ca victime”, a subliniat în reacţie la raport Pierre Maklouf, director adjunct al ONG-ului Bail for Immigration Detainees.

Ministerul britanic de Interne (Home Office) a precizat că persoanelor care susţin că au fost victimele traficului nu li se cere să părăsească Marea Britanie pe perioada analizării cazului lor şi că statutul de victimă este luat în considerare la adoptarea unei decizii de către autorităţile pentru imigraţie.

“Detenţia este o parte importantă a sistemului de imigraţie, dar trebuie să fie una corectă, demnă şi să-i protejeze pe cei vulnerabili”, a declarat pentru Fundaţia Thomson Reuters o purtătoare de cuvânt a Home Office. “Am făcut progrese semnificative în abordarea noastră în acest sens în ultimii ani şi suntem hotărâţi să mergem mai departe”, a asigurat aceasta.

Cei care sunt recunoscuţi ca posibile victime ale sclaviei moderne au dreptul la un pachet de măsuri de sprijin, ce cuprinde cazare, consiliere şi acoperirea unora din costurile necesare traiului, pe perioada când situaţia lor este analizată de autorităţi în cadrul National Referral Mechanism (NRM), sistemul britanic de identificare şi gestionare a victimelor traficului de persoane.

Totuşi, victimele traficului nu au automat dreptul de a rămâne în Marea Britanie şi pot fi reţinute, în anumite circumstanţe, în vederea expulzării.

Organizaţiile filantropice care-i ajută pe cei din centrele de detenţie pentru migranţi afirmă că în numeroase cazuri persoane vulnerabile nu au acces adecvat la asistenţă medicală, psihiatrică şi juridică.

Autorii raportului mai afirmă că cifrele oficiale analizate indică faptul că fie autorităţile au permis reţinerea în astfel de centre a unor potenţiale victime, fie nu au recunoscut semnele traficului de persoane. Ei fac apel ca toate persoanele care sunt puse în atenţia NRM să fie automat eliberate.

Ministerul de Interne a explicat că, din cele 507 cazuri evocate în raport, 479 de persoane se aflau deja în detenţie în momentul în care au fost recunoscute oficial ca probabile victime ale sclaviei şi că aproape 90% dintre acestea au fost eliberate în decurs de o săptămână.

Citește și: SUA vinde în Taiwan arme de miliarde de dolari

În total, 2726 de persoane au fost recunoscute ca posibile victime ale sclaviei în Marea Britanie în 2017, anul celor mai recente statistici oficiale disponibile, ceea ce sugerează că aproape o cincime dintre acestea au fost reţinute la un moment dat în baza legilor privind imigraţia, se mai adaugă în raport.

Parlamentul britanic avea prevăzută pentru marţi o dezbatere privind reţinerea în centre de detenţie pentru migranţi a supravieţuitorilor traficului de persoane şi sclaviei.

Guvernul de la Londra estimează că cel puţin 13.000 de oameni din Marea Britanie sunt victime ale muncii forţate şi exploatării sexuale, dar poliţia afirmă că numărul real ar putea fi de ordinul a zecilor de mii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: ‘Dușmanul nostru se află în altă parte’

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: 'Dușmanul nostru se află în altă parte' Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri că televiziunea rusă de...

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.