Victor Ciobanu: Economia Republicii Moldova este în recesiune

Publicat:

Economia Republicii Moldova este în recesiune, iar prognozele arată că până la sfârșitul acestui an va înregistra o creștere modestă de până la 2%. O spune expertul în domeniul economic, Victor Ciobanu, potrivit căruia o ușoară creștere economică se va înregistra grație producției agricole, întrucât a început perioada recoltării. Potrivit expertului, modelul economic al Republicii Moldova este unul păgubos întrucât țara „exportă” cetățeni și importă produse, notează IPN.

Expertul Victor Ciobanu spune că economia Republicii Moldova se află într-un proces de recesiune, adică are loc o reducere a producției, o diminuare a investițiilor și un declin general al activităților economice.


Citește și : Moldova va beneficia de un grant din partea Guvernului SUA

„Oficial, suntem în recesiune. Avem mai multe trimestre consecutiv în care avem creștere economică negativă. Am avut până acum scuzele de rigoare, a fost pandemie, anul trecut am vorbit numai de război. Iată că în anul 2023 observăm că țările din regiune, din Uniunea Europeană, își revin și merg pe traiectoria creșterii economice. La noi situația e paradoxală. Potrivit statisticilor, în primul trimestru avem descreștere cu – 2,4%. Unii experți de la ministerul Economiei spun că și trimestrul doi este tot pe minus. Prognozele tuturor, inclusiv ale FMI, sunt că vom ieși la +2 spre sfârșitul anului”, a spus expertul în domeniul economic, Victor Ciorbanu, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit expertului, economia Republicii Moldova va înregistra un ușor impuls în toamna acestui an, întrucât agricultorii au început recoltarea și urmează să-și vândă produsele. De asemenea, banii trimiși acasă de cetățenii din diaspora sunt cei care mențin economia țării pe linia de plutire, spune expertul.

„Tradițional, vine perioada recoltării roadei și astfel scoatem economia din impas, o aducem la un plus foarte modest. Dar și aici prognozele nu sunt foarte optimiste. Agricultorii spun că roada e bună, dar prețurile sunt foarte joase. Partea proastă este că noi consumăm mult mai mult decât producem. Ultimele date ne arată că în ultimele cinci luni avem deficitul balanței comerciale de aproape două miliarde de dolari. Producem puțin, exporturile au scăzut cu 8%. Modelul nostru se reduce la: export de moldoveni, import de produse. Avem diaspora de circa un milion de oameni care trimit bani și asta permite economiei Moldovei să se mențină pe linia de plutire. Dar aceste remitențe de 2 miliarde de dolari care vin în țară, dacă le împărțim la populația de 2 milioane, avem câte 1000 de dolari pe an, adică mai puțin de 100 de dolari pe lună pentru o persoană, aceștia sunt doar bani de cheltuială”, a mai spus Victor Ciobanu.

Citeşte şi: Maia Sandu a inaugurat şapte piste noi la Vama Sculeni

Potrivit prognozelor experților Fondului Monetar Internațional, economia Republicii Moldova va înregistra o creștere modestă în 2023 de 2%, iar în 2024 creșterea economică va fi de 4,3%. Conform previziunilor FMI, inflația medie anuală în Republica Moldova în 2023 va fi de 13,8%, iar în 2024 de 5%.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase De la independența sa acum peste treizeci de ani, Republica Moldova...

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult Călătoria cu...

Samsung se așteaptă să obțină profituri cu peste 1400% mai mari datorită cererii mari de cipuri

Samsung se așteaptă să obțină profituri cu peste 1400% mai mari datorită cererii mari de cipuri Adoptarea pe scară largă a inteligenței artificiale a dus...

La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă, în scădere

La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă, în scădere La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă au constituit 5 288,61 milioane de dolari...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.