StiripesurseEconomieVictor Parlicov a discutat la Kiev despre realizarea proiectelor energetice...

Victor Parlicov a discutat la Kiev despre realizarea proiectelor energetice comune

Publicat:

Victor Parlicov a discutat la Kiev despre realizarea proiectelor energetice comune

R. Moldova și Ucraina au multe proiecte de realizat în domeniul energiei. Declarația aparține ministrului Energiei, Victor Parlicov, și a fost făcută în urma discuțiilor cu omologul său de la Kiev, Gherman Galușcenko.

Potrivit autorităților, este vorba despre creșterea capacității de import în Ucraina-Moldova din sistemul european ENTSO-E, de la 1.200 MW până la 2.000 MW, dar și despre valorificarea întregului potențial al coridorului transbalcanic (Grecia – Bulgaria – România – Moldova – Ucraina), precum și a depozitelor subterane de gaze din vestul Ucrainei pentru aprovizionarea fiabilă cu gaze a Europei Centrale, inclusiv în perioadele de vârf de consum din iarnă, transmite Știri.md.

Victor Parlicov a discutat la Kiev despre realizarea proiectelor energetice comune

„Am agreat asupra intensificării dialogului Moldova – Ucraina – Secretariatul Comunității Energetice – Comisia Europeană și ENTSO-E, în vederea accelerării procesului de sincronizare permanentă a sistemelor electroenergetice ale Ucrainei și Moldovei cu ENTSO-E, cu ulterioara integrare în piața energetică europeană comună”, a menționat Victor Parlicov.

Oficialii au mai convenit să organizeze în viitorul apropiat o reuniune trilaterală Ucraina – Moldova – România pe subiecte ce țin de cooperarea în domeniul securității alimentării cu energie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.