Victor Parlicov: R. Moldova se va ralia obiectivelor europene privind energia durabilă

Publicat:

Victor Parlicov: R. Moldova se va ralia obiectivelor europene privind energia durabilă

Acțiunile imediate privind energia durabilă au fost discutate în cadrul întrevederii ministrului Energiei, Victor Parlicov, cu vicecancelarul Robert Habaeck, ministru al Economiei și Acțiunii Climatice. Părțile au subliniat că prin cooperarea cu fiecare țara se va reuși atingerea obiectivelor stabilite de Uniunea Europeană. Întrevederea a avut loc în marja conferința Berlin Energy Transition Dialogue 2024, la care a participat ministrul Energiei din R. Moldova.

„Comunitatea internațională a stabilit ritmul pe care va trebui să-l urmăm în anii următori. Prin colaborarea la nivel internațional, cu fiecare țară contribuind cu punctele sale forte, experiența și cunoștințele, va fi posibil să implementăm cu succes aceste ținte până în 2030”, a declarat vicecancelarul Robert Habaeck, potrivit deschide.md.


Citește și: Galbur: „Reunificarea cu România – unica soluție”

Oficialul german a subliniat importanța acțiunilor imediate în domeniul energiei durabile, având în vedere țintele ambițioase stabilite atât de Uniunea Europeană, cât și de reuniunea COP28 din Dubai referitoare la energiile regenerabile, eficiența energetică și renunțarea la combustibilii fosili.

Potrivit lui Robert Habaeck, în Germania, ponderea energiei regenerabile în mixul energetic a depășit 50%, iar până în 2030 obiectivul este de 80%. Același lucru este aplicabil și la extinderea utilizării hidrogenului și la transformarea economiei.

La Berlin, Victor Parlicov a mai avut o întrevedere cu Stefan Wenzel, secretar de stat în cadrul Ministerului Federal al Economiei și Acțiunii Climatice. Cei doi oficiali au abordat chestiunile privind situația energetică la nivel național.

Parlicov a adus mulțumiri Germaniei și partenerilor de dezvoltare pentru sprijinul acordat în depășirea crizei energetice din toamna anului 2022. Ministrul a menționat despre conectarea cu ENSTO-E, dar și sprijinul pentru implementarea reformelor în sector pentru accelerarea integrării în UE.

La Fundația Heinrich-Böll-Stiftung, Victor Parlicov a discutat cu Robert Sperfeld despre importanța sprijinului în formarea capacităților în domeniul energiei și al climei.

Cooperarea și sprijinul german în acest domeniu au fost, de asemenea, discutate și cu parlamentarul Robin Wagener. Pe lângă mandatul său deputat, Wagener ocupă din 2023 funcția de coordonator pentru cooperarea cu Caucazul de Sud, Republica Moldova și Asia Centrală în cadrul Ministerului Federal de Externe.

Citește și: Condițiile moderne de trai au ajuns la Cociulia

Ministrul Parlicov a subliniat nevoia de sprijin pentru realizarea programelor de eficiență energetică în sectorul rezidențial, dând drept exemplu experiența Germaniei și bunele practici deja aplicate în R. Moldova, în special în cazul grădiniței de la Călărași DoReMicii, construită după principiul Casei pasive, cu fonduri germane. De asemenea, Victor Parlicovl a menționat pregătirea Legii Sandbox, exprimând interesul pentru proiectele inovatoare ce pot fi realizate de mari companii germane în Moldova.

Un Sandbox reprezintă un regim de reglementare special, care permite întreprinderilor să experimenteze noi produse, servicii și modele de afaceri inovatoare care nu pot funcționa în cadrul de reglementare existent în prezent, rămânând în același timp sub supravegherea unui organism de reglementare și păstrând focusul asupra protecției consumatorilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Psihologia din spatele cadourilor: ce ne motivează când facem cadouri

Psihologia din spatele cadourilor: ce ne motivează când facem cadouri Te-ai întrebat vreodată de ce facem cadouri și care este motivația din spatele acestui gest...

Polonia NU trimite în Moldova migranți din Africa. Un nou fals se distribuie în mediul online

Polonia NU trimite în Moldova migranți din Africa. Un nou fals se distribuie în mediul online Polonia NU trimite în Republica Moldova migranți ilegali din...

Ana-Maria a fost condusă pe ultimul drum de zeci de oameni îndureraţi

Ana-Maria a fost condusă pe ultimul drum de zeci de oameni îndureraţi Durea fără margini în localitatea Susleni. Zeci de oameni s-au adunat astăzi să...

Corupție la nivel înalt în Ucraina: Ministrul agriculturii, anchetat pentru afaceri cu terenuri de milioane de dolari

Corupție la nivel înalt în Ucraina: Ministrul agriculturii, anchetat pentru afaceri cu terenuri de milioane de dolari Biroul Național Anticorupție al Ucrainei a anunțat șeful...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.