StiripesurseExterneVIDEO A pierdut avionul din cauza unui sfat greșit primit pe...

VIDEO A pierdut avionul din cauza unui sfat greșit primit pe ChatGPT

Publicat:

O influenceriță din Spania a descoperit pe propria piele limitele inteligenței artificiale. Tânăra a ratat zborul spre Puerto Rico din cauza unui sfat greșit primit de la ChatGPT.

Mery Caldass a izbucnit în lacrimi într-un videoclip postat pe TikTok, după ce a ratat un zbor pentru o vacanță , deoarece nu avea actele necesare pentru a călători în Puerto Rico. Motivul, spune ea, este că s-a bazat pe ChatGPT pentru a verifica dacă are nevoie de viză, transmite stirileprotv.ro.

Citeşte şi: Ministerul Justiției dezminte declarațiile făcute de avocatul lui Plahotniuc – Stiripesurse.md

„L-am întrebat pe ChatGPT și mi-a zis că nu”, a explicat Caldass, referindu-se la necesitatea unei vize pentru această destinație.

Deși cetățenii Uniunii Europene nu au nevoie de viză pentru a intra în Puerto Rico – teritoriu american – dacă șederea este mai mică de 90 de zile, ei trebuie totuși să completeze formularul ESTA (Electronic System for Travel Authorization), conform Departamentului de Stat al SUA. Acesta este un sistem online care stabilește eligibilitatea călătorilor pentru accesul pe teritoriul american.


„Asta primesc pentru că nu m-am documentat mai bine”, a spus Caldass cu ochii în lacrimi. În continuare, a declarat că „nu mai are încredere” în ChatGPT și a sugerat, pe un ton glumeț, că ar fi fost „răzbunarea” AI-ului, după ce, anterior, i-a adresat insulte.

Reacții din partea internauților

„Există site-uri oficiale ale guvernelor care oferă aceste informații. Dacă nu ești capabilă să le cauți, ești o cauză pierdută”, a scris un utilizator. Altcineva a întrebat simplu: „De ce nu ai folosit Google?”. Iar un alt comentariu, în spaniolă, atrăgea atenția: „Chiar nu îți dai seama că Puerto Rico e, practic, ca SUA în ceea ce privește vizele?”

Cu toate acestea, se pare că planurile de vacanță ale lui Mery Caldass nu au fost afectate pe termen lung. A doua zi, ea a postat un nou videoclip de la un concert Bad Bunny în Puerto Rico, iar în zilele următoare și-a ținut fanii la curent cu restul aventurilor din insulă.

Recent, compania OpenAI – dezvoltatorul ChatGPT – a anunțat un nou update care face ca chatbotul „să gândească și să acționeze”. Potrivit companiei, peste 500 de milioane de oameni folosesc ChatGPT în fiecare săptămână. Noua versiune este capabilă, spun reprezentanții OpenAI, „să navigheze inteligent pe site-uri” și să „efectueze analize complexe”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De la începutul lunii iulie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 29 de bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 22 iulie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

Copiii din diasporă, invitați să descopere Chișinăul prin activități la Biblioteca municipală, între 10 și 15 august

Copiii din diasporă cu vârste între 7 și 12 ani vor putea descoperi Chișinăul printr-o serie de activități educative și creative gratuite. Între 10...

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.