StiripesurseExterneVIDEO - Atac ucrainean cu peste 150 de drone pe teritoriul...

VIDEO – Atac ucrainean cu peste 150 de drone pe teritoriul Rusiei. Un incendiu la o rafinărie din Moscova

Publicat:

VIDEO – Atac ucrainean cu peste 150 de drone pe teritoriul Rusiei. Un incendiu la o rafinărie din Moscova

Ucraina a lansat valuri de atacuri cu drone vizând centrale electrice şi o rafinărie din regiunile Moscova şi Tver, declanşând incendii, în timp ce zeci de drone au fost distruse în alte zone ale ţării, au anunţat duminică oficiali ruşi, relatează Reuters, citată Agerpres.

Fragmente de drone au declanşat incendii la Rafinăria Moscovei şi la centrala electrică de la Konakovo, în regiunea Tver, unul dintre cei mai mari producători de energie din centrul Rusiei, au declarat oficiali şi media locale.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat pe Telegram că unităţile sale de apărare aeriană au distrus 158 de drone lansate de Ucraina în cursul nopţii, între care nouă asupra Moscovei şi a regiunii sale.

Primarul Moscovei Serghei Sobianin a declarat că mai multe drone au vizat rafinăria Moscovei şi un incendiu a fost stins „într-o sală tehnică separată”.


Agenţia de ştiri TASS a relatat, citând oficiali ai pompierilor, că incendiului i-a fost atribuit cel mai ridicat grad de complexitate, ceea ce ar putea presupune unităţi suplimentare.

 

Rafinăria din sud-estul capitalei ruse este în proprietatea Gazprom Neft, ramura petrolieră a Gazprom.

Canalul de ştiri pe Telegram „Baza”, care este apropiat de serviciile de securitate ruse, a declarat că lângă centrala electrică de la Konakovo au fost auzite explozii puternice.

Guvernatorul Igor Rudenia a declarat că în oraşul Konakovo s-a declanşat un incendiu, dar furnizarea electricităţii şi a gazului nu au fost întrerupte. El nu a precizat ce a ars în incendiu.

Ucraina a încercat să lovească şi centrala electrică Kaşira din regiunea Moscovei cu trei drone, a declarat Mihail Şuvalov, şeful districtului Kaşira, pe Telegram. El a spus că atacul nu a provocat pagube sau victime, iar furnizarea electricităţii nu a fost întreruptă.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

Ministerul Apărării a anunţat că 46 de drone au fost distruse deasupra regiunii transfrontaliere Kursk, 34 deasupra Briansk, 28 deasupra Voronej şi 14 deasupra Belgorod. Alte câteva zeci de drone au fost doborâte deasupra regiunilor Kaluga, Lipeţk sau Riazan, a mai precizat ministerul.

Nu s-au raportat răniţi în urma atacurilor, potrivit informaţiilor preliminare. Rusia dezvăluie însă rareori întreaga amploare a pagubelor produse de atacurile aeriene ucrainene, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.