StiripesurseSocialVIDEO// Bărbat din Ialoveni arestat pentru exploatarea unui minor. Era adăpostit...

VIDEO// Bărbat din Ialoveni arestat pentru exploatarea unui minor. Era adăpostit contrar voinței lui, în condiții de trai similare sclavie

Publicat:

Un bărbat de 52 de ani din raionul Ialoveni a fost plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi exploatat prin muncă un minor din aceeași localitate.

Cazul a fost documentat de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI în comun cu cei ai Direcției urmărire penală a INI, în conlucrare cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că suspectul a exploatat victima pe perioada unui an, începând cu luna decembrie a anului 2023.

Anterior, băiatul de 17 ani ar fi lucrat în gospodăria agricolă a suspectului.

Ulterior, sub pretextul accidentării la acea vreme a unui automobil ce-i aparținea bărbatului, minorul fost a transportat la domicilul său, unde era adăpostit contrar voinței lui, în condiții de trai similare sclaviei. Totodată, polițiștii au stabilit că pe perioada exploatării, suspectul ar fi aplicat constrângerea fizică asupra minorului, amenințându-l cu violența fizică, limitându-i dreptul la libera circulație și urmărind scopul obținerii muncii forțate și a profitului.


Pentru acumularea probelor cu privire la comiterea infracțiunii, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul bărbatului.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,Trafic de copii comis în scopul exploatării prin muncă”.

Suspectului i-a fost aplicată măsura preventivă de arest la domiciliu pe perioada de 30 zile, timp în care acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii, iar victima urmează a fi audiată în condiții speciale în cadrul cauzei penale.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 10 la 12 ani.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.