StiripesurseCultură și MediaDiverseVIDEO - Billie Eilish a anunţat că o va susţine pe...

VIDEO – Billie Eilish a anunţat că o va susţine pe Kamala Harris la alegerile prezidenţiale

Publicat:

VIDEO – Billie Eilish a anunţat că o va susţine pe Kamala Harris la alegerile prezidenţiale

Superstarul american Billie Eilish, care este foarte popular printre tineri, a anunţat la 18 septembrie că va vota pentru Kamala Harris, candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, pentru a-l contracara pe Donald Trump. Ea şi-a îndemnat fanii să facă la fel şi să se înscrie la vot.

Cântăreaţa în vârstă de 22 de ani a publicat un videoclip pe Instagram cu fratele ei, muzicianul Finneas, care i-a fost partener de creaţie încă de la începuturile sale: „Vom vota pentru Kamala Harris şi Tim Walz, pentru că ei luptă pentru a proteja dreptul (femeilor) de a-şi controla propriul corp, planeta noastră şi democraţia noastră”, a declarat ea, potrivit stiripesurse.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

„Nu-i putem lăsa pe extremişti să ne controleze vieţile, libertăţile şi viitorul”, a continuat fratele ei. „Singura modalitate de a-i opri (…) este să votăm şi să o alegem pe Kamala Harris”.


„Votaţi ca şi cum viaţa voastră ar depinde de asta, pentru că aşa este”, a conchis Billie Eilish.

Cântăreaţa a cucerit scena pop la vârsta de 18 ani, în 2019, cu succesul răsunător al albumului său de debut „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?”. Albumul a făcut-o cel mai tânăr câştigător al premiului Grammy pentru Albumul anului. „Hit Me Hard and Soft”, al treilea album, a fost lansat în aprilie.

Alegerile prezidenţiale americane au loc în 5 noiembrie. Anunţul susţinerii Kamalei Harris de către Billie Eilish vine la o săptămână după cel al megastarului Taylor Swift, la care Donald Trump a reacţionat dur: „Probabil că va plăti preţul în termeni de vânzări”, a prezis el într-un interviu acordat Fox News. Apoi, duminică, el şi-a pierdut cumpătul pe reţeaua sa de socializare Truth: „O urăsc pe Taylor Swift!”, a scrie el.

Citește și: La scrutinele din 20 octombrie, peste hotare vor fi deschise 234 de secții de vot

Implicarea celebrităţilor americane în campania prezidenţială ar putea avea un impact semnificativ: a doua zi după mesajul lui Taylor Swift, platforma Vote.org, care ajută internauţii să se înscrie la vot, a înregistrat 337.000 de vizite.

Cu toate acestea, susţinerea din partea show business-ului nu garantează accesul la Casa Albă: în 2016, Hillary Clinton a pierdut în faţa lui Donald Trump, în ciuda sprijinului Hollywood-ului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.