Captură de mărfuri de contrabandă de 1 milion de lei în urma perchezițiilor la Comrat și Chișinău
Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în colaborare cu procurorii PCCOCS, au realizat o captură semnificativă de mărfuri de contrabandă, în valoare de aproximativ 1.000.000 de lei. În cadrul a 9 percheziții efectuate în orașele Comrat și Chișinău, au fost descoperite cantități mari de produse de larg consum fără acte de proveniență, inclusiv haine de brand, produse de parfumerie de la mari producători internaționali, alimente și produse chimice de uz casnic.
Mărfurile ar fi fost introduse ilegal în Republica Moldova prin regiunea sudică, evitând controlul vamal, și apoi comercializate pe piața locală din Comrat și Chișinău. În urma perchezițiilor, au fost ridicate și înscrisuri de ciornă, suporturi informaționale, precum și conversațiile dintre persoanele implicate în contrabandă.
Investigațiile penale sunt în curs, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare.











