StiripesurseȘtirile zileiVIDEO Cinci străini au fost expulzaţi din R. Moldova

VIDEO Cinci străini au fost expulzaţi din R. Moldova

Publicat:

Cinci cetățeni străini care au încălcat regimul de ședere în Republica Moldova au fost escortați la Aeroportul Internațional Chișinău pentru ai întoarce acasă.

Printre aceștia se numără un cetățean al Bangladeshului, în vârstă de 30 de ani, depistat în timp ce încerca să traverseze ilegal frontiera de stat. Celelalte patru persoane sunt cetățeni ai Uzbekistanului, care nu au respectat obligația de a părăsi voluntar teritoriul Republicii Moldova la expirarea termenului acordat prin deciziile de returnare emise de Inspectoratul General pentru Migrație, încălcând prevederile legislației privind regimul străinilor.

Citeşte şi: Chișinăul găzduiește astăzi cea de-a 135-a sesiune ministerială a Consiliului Europei – Stiripesurse.md

În acest context, autoritățile reamintesc cetățenilor străini obligația de a respecta condițiile de intrare și ședere pe teritoriul Republicii Moldova, precum și prevederile legislației în vigoare.

 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să îți îmbunătățești somnul după vârsta de 50 de ani. Patru metode care chiar funcționează

Mulți dintre noi observăm că, odată ce ajungem la mijlocul vieții, somnul ușor pe care ne așteptam odinioară devine surprinzător de greu de găsit....

După 13 tratamente fără rezultat, stimularea nervului vag a schimbat evoluția depresiei

Un studiu major din SUA arată că stimularea nervului vag poate ameliora depresia severă rezistentă la tratament, cu efecte de durată. Un dispozitiv implantabil ar...

Evenimentele Zilei de 10 iulie în Istorie

10 iulie este a 191-a zi a gregorian calendarului și a 192-a zi în anii bisecți. Mai sunt 174 de zile până la sfârșitul...

Horoscop 10 iulie 2026

Energie, idei curajoase și discuții importante pentru multe zodii. Berbecii trebuie să își dozeze impulsurile, Taurii pot avea șanse în negocieri financiare, iar Vărsătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.