X

VIDEO/ Contrabandă în valoare de peste 800.000 lei: 24 de percheziții, realizate

Contrabandă în valoare de peste 800.000 lei: 24 de percheziții, realizate

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal în conlucrare cu inspectorii din cadrul Direcției generale de control a Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea PCCOCS, au desfășurat 24 de percheziții în cadrul unei cauze penale pornite în baza infracțiunii de introducere ilicită a mărfurilor prin contrabandă.

Ofițerii de urmărire penală au stabilit că, mai multe persoane, locuitori ai mun. Ungheni și mun. Bălți, au organizat o schemă de transportare sistemică din țările Uniunii Europene în Republica Moldova, a mărfurilor de diverse tipuri, în special tehnică de calcul. Mărfurile în cantități permise de legislație erau disimilate și repartizate diferitor persoane, pe care acestea le transportau ilicit peste frontiera vamală. Odată ajunse în țară, mărfurile erau stocate și livrate destinatarilor finali, persoane fizice și juridice, care ulterior comercializau aceste mărfuri.

Valoarea estimativă a mărfurilor este de peste 800.000 lei.

În rezultatul perchezițiilor au fost ridicate o parte din bunurile introduse prin contrabandă, purtători de informații și înscrisuri de ciornă.

La această etapă în dosar sunt vizate patru persoane cu vârstele cuprinse între 36 și 43 ani, cetățeni ai Republicii Moldova. Atât persoanele vizate cât și complicii acestora sunt cercetați în stare de libertate, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Citește și Mai mulți vameși și un polițist de frontieră – pe banca acuzaților

Acțiunile de urmărire penală continuă întru elucidarea tuturor circumstanțelor și identificarea altor complici la comiterea infracțiunii, iar urmare a avansării investigațiilor pe dosar, autoritatea de investigație va face publice informații de impact social major, cu asigurarea drepturilor părților.

Tags: mărfuriOfițerii de urmărire penalăperchezitii
Social