StiripesurseȘtirile zileiVIDEO Doi nepalezi urmau să ajungă peste Prut contra sumei de...

VIDEO Doi nepalezi urmau să ajungă peste Prut contra sumei de 9000 de euro. Patru moldoveni – reținuți

Publicat:

Ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu cei ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, procurorii PCCOCS, și cu suportul Direcției investigații analitice a INI, anunță reținerea a trei bărbați și a unei femei din Hâncești, după ce au încercat să-i transporte ilegal peste Prut pe doi cetățeni ai Nepalului pentru  9 000 de euro.

Citește și: Mii de încălcări în trafic timp de o săptămână

Mai mult, suspecții sunt cercetați și pentru faptul că au încercat să-i tâlhărească  pe cei doi nepalezi de suma rămasă de 800 de euro.

Potrivit oamenilor legii, la baza schemei infracționale au fost faptele unui bărbat care în anul 2023 își ispășise pedeapsa de cinci ani închisoare pentru jaf și a nepoatei sale, care și ea recent a fost condamnată, în 2023, pentru transmiterea drogurilor în penitenciar, fiind eliberată condiționat, iar acum este în termen de probă.

Astfel, cei doi, cu taximetristul implicat, i-au transportat seara spre o carieră pe nepalezii care anterior munciseră în Republica Moldova legal, după ce i-au înșelat că-i duc spre România.  Acolo îi aștepta  al patrulea membru al grupului infracțional, condamnat și el anterior pentru furt,  care ar fi încercat să-i atace cu un cuțit, în scopul de a le lua banii pregătiți pentru trecerea ilegală a frontierei.


Intervenția promptă a oamenilor legii, în baza informațiilor operative, au prevenit tâlhăria pusă la cale.

Cei patru suspecți, cu vârste cuprinse între 32 și 58 de ani au fost reținuți, iar la demersul procurorilor au fost plasați în arest preventiv, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

Sensul giratoriu de la Ciorescu intră în etapa finală a lucrărilor

Lucrările de modernizare a intersecției drumurilor naționale M1 și R4, din apropierea localităților Cricova, Ciorescu și Goianul Nou, au fost realizate în proporție de...

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.