StiripesurseSocialVIDEO Doi poliţişti au fost reţinuţi după ce au pretins ŞPAGĂ...

VIDEO Doi poliţişti au fost reţinuţi după ce au pretins ŞPAGĂ de la un şofer

Publicat:

Doi agenți de patrulare din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au fost reținuți de ofițerii SPIA și procurorii din cadrul PCCOCS, fiind bănuiți de corupere pasivă. Aceștia ar fi cerut mită de la un șofer pentru a nu documenta un pretins caz de conducere a automobilului în stare de ebrietate alcoolică, transmite Moldpres.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), șoferul a fost stopat de către doi polițiști de patrulare care, în urma verificării alcoolemiei, au constatat că șoferul s-ar fi aflat la volan în stare de ebrietate. Astfel, pentru a nu înregistra cazul în conformitate cu prevederile legale, bănuiții au pretins și primit 300 de euro.

Vezi şi: VIDEO Rușii atacă la Dunăre – O nouă dronă s-a prăbușit în România, la doar 5 kilometri de granița cu Ucraina – Stiripesurse.md

În scopul acumulării materialului probator, ofițerii SPIA, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, au efectuat acțiuni speciale de investigație, în cadrul cărora au fost ridicate mijloace financiare în sumă de 300 de euro și 200 de dolari SUA.

Ambii angajați ai INSP au fost reținuți pentru 72 ore.


În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală, sub conducerea procesuală a PCCOCS.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.