StiripesursePoliticăVIDEO Grosu îl dă afară din partid pe medicul care a...

VIDEO Grosu îl dă afară din partid pe medicul care a abuzat sexual o minoră

Publicat:

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a confirmat că medicul condamnat pentru abuz sexual asupra unei copile de 13 ani era membru al formațiunii și a declarat că acesta va fi exclus din partid.

„De fiecare dată, vom condamna și vom acționa ferm prin excludere din partid”, a declarat Igor Grosu, transmite independent.md.

Întrebat de jurnaliști cum astfel de persoane au ajuns să facă parte din PAS, liderul formațiunii a spus că subiectul este analizat în interiorul partidului.

„E un subiect de analiză și ne vom gândi și la alte modalități cum ne securizăm ca astfel de persoane să nu ajungă în partid”, a afirmat oficialul.

Potrivit lui Grosu, tema a fost discutată și în cadrul Biroului Permanent al partidului, iar PAS examinează introducerea unor mecanisme suplimentare de verificare pentru noii membri.


„Sunt deja niște propuneri, o să instituim niște verificări suplimentare, cum ar fi recomandarea, să aibă niște recomandări din partea unor membri”, a mai declarat președintele PAS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Amenzile pentru viteză cresc de 10 ori. Ce șoferi vor plăti 333 de euro

Ucraina pregătește o reformă radicală a amenzilor pentru depășirea vitezei. Proiectul de lege prevede sancțiuni de până la 17.000 de grivne, echivalentul a aproximativ...

După ce au încercat trendurile virale de frumusețe, multe femei au ajuns la aceeași concluzie

Un număr tot mai mare de femei își doresc rutine de frumusețe mai simple, pe măsură ce se satură de trendurile moderne promovate în...

Experiența relatată de o femeie aflată în comă: ‘Am murit și am ajuns în Iad timp de 18 zile’

O femeie din SUA susține că, în timpul unei come induse medical de 18 zile, a trăit o experiență pe care o descrie drept...

Greșeala pe care mulți o fac după ce tund gazonul. Poate distruge aspectul grădinii anul viitor

Expertul britanic în grădinărit Monty Don avertizează asupra unei greșeli frecvente care poate afecta aspectul gazonului și al florilor sălbatice în anul următor. Pe măsură...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.