Președintele Maia Sandu, a cerut, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), adoptarea unor instrumente juridice clare pentru combaterea ingerințelor străine, în special a celor informaționale, financiare și digitale, care vizează destabilizarea democrațiilor europene.
În cadrul unui discurs, șeful statului a vorbit despre războiul hibrid al Rusiei împotriva R. Moldova, care timp de doi ani a ținut piept tentativelor Moscovei de a deturna parcursul european, folosind pe larg tehnologiile noi și banii murdari. Acest lucru afectează nu doar R. Moldova, ci și întreaga Europă, a avertizat Maia Sandu.
„Avem nevoie de un instrument juridic clar și cuprinzător privind manipularea și ingerința informațională străină — care să vizeze interferența electorală, concentrarea și capturarea mass-media criminalitatea organizată, criminalitatea cibernetică, corupția și utilizarea cu rea credință a inteligenței artificiale și a altor tehnologii” a declarat șeful statului.
Șefa statului a avertizat că, dincolo de războiul convențional din Ucraina, Europa se confruntă și cu un al doilea conflict — unul invizibil, dar la fel de periculos: războiul hibrid, dus prin dezinformare, corupție politică, atacuri cibernetice și manipulare a opiniei publice.
„Moldova a fost – și încă este – în prima linie a acestui al doilea război. În ultimii doi ani, am fost ținta unor ingerințe electorale masive, care au urmărit preluarea controlului asupra Parlamentului și subminarea democrației noastre” a spus Sandu.
Președintele a prezentat în fața parlamentarilor europeni dovezi ale manipulării informaționale susținute de rețele de conturi false și inteligență artificială, folosite pentru a crea panică, neîncredere și confuzie în rândul cetățenilor.
„O singură rețea coordonată de puțin peste 100 de conturi false pe TikTok, activă mai puțin de trei luni, a generat 50 de milioane de vizualizări într-o țară cu 2,4 milioane de locuitori. Nu a fost o exprimare spontană, ci o operațiune organizată și finanțată.”
Șeful statului a atras atenția că, fără o astfel de reacție rapidă și coordonată, democrațiile riscă să devină „ținte deschise” în fața actorilor ostili care exploatează lipsa de reglementare a spațiului digital.
„Democrațiile sunt cel mai vulnerabile în timpul alegerilor. De aceea, monitorizarea trebuie să înceapă cu luni înainte de ziua votului și să acopere integral spațiul online. Ingerința digitală trebuie detectată în timp real, nu reconstituită post-factum”, a spus președinta.
Maia Sandu a mai pledat pentru protejarea tinerilor în mediul digital și pentru reglementarea platformelor tehnologice care permit manipularea în masă. „Dacă vrem democrații capabile să reziste manipulării, trebuie să protejăm libertatea minților tinere. Este o chestiune ce ține de reziliența democratică.”
În încheiere, președintele a reafirmat angajamentul R. Moldova, care deține în prezent Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, de a lucra pentru consolidarea democrației și apărarea valorilor europene.
„Consiliul Europei nu a fost niciodată menit să fie o zonă de confort. A fost menit să fie o linie de apărare” a conchis Maia Sandu, fiind aplaudată în picioare de oficialii din sală.













