StiripesurseȘtirile zileiVIDEO Militari români și străini din structurile NATO vor defila pe...

VIDEO Militari români și străini din structurile NATO vor defila pe sub Arcul de Triumf la Bucureşti

Publicat:

Parada militară organizată la București cu prilejul Zilei Naționale a României se desfășoară luni, începând cu ora 11:00, în Piața Arcului de Triumf.

Peste 2.900 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu 220 de mijloace tehnice, dintre care 60 în expoziție statică, și 45 de aeronave, vor participa la eveniment, transmite stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Semnificația istorică a zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României – Stiripesurse.md

Potrivit MApN, la parada militară vor defila și 240 de militari străini, în cadrul unor detașamente din Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Spania, SUA, precum și militari din țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.

Totodată, vor fi trase 21 de salve de tun pe timpul intonării Imnului Național, în zona de sud-est a Parcului Regele Mihai I, potrivit tradiției militare de Ziua Națională.


În zona Arcului de Triumf din București va fi amplasată o expoziție de tehnică militară aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale, până la ora 14:30.

Pe 1 Decembrie, Drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Pe întreg teritoriul țării, reprezentanții Armatei României vor participa, la solicitarea și cu sprijinul autorităților locale, la pregătirea, organizarea și desfășurarea de ceremonii militare și religioase.

Militarii aflați în teatrele de operații și în misiuni externe vor participa la ceremonii și activități specifice organizate cu ocazia Zilei Naționale.

Citeşte şi:  România vrea să rezerve peste 1.200 de nopți de cazare în mai multe țări, inclusiv în Republica Moldova

La 1 Decembrie 2025 se împlinesc 107 ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

În 1990, la 27 iulie, Parlamentul a hotărât ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Națională a României.

YouTube video

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Serviciul Vamal are doi noi directori adjuncți

Serviciul Vamal are de azi doi noi directori adjuncți: Carolina Gargaun va fi responsabilă de venituri și control vamal, iar Viorel Doagă – pentru...

Costiuc este umăr la umăr cu Simion la Alba Iulia

Președintele Partidului „Democrație Acasă”, Vasile Costiuc, participă la festivităţile prilejuite de Ziua Naţională a României, organizate la Alba Iulia. Cum era de aşteptat, acesta...

VIDEO Doi nepalezi urmau să ajungă peste Prut contra sumei de 9000 de euro. Patru moldoveni – reținuți

Ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu cei ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, procurorii PCCOCS, și cu suportul Direcției investigații...

Mii de încălcări în trafic timp de o săptămână

În weekend, polițiștii au înregistrat peste 3600 de încălcări în traficul rutier. Citește și: ARBI a preluat în administrate 18 milioane ridicate în dosarul privind...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.