StiripesurseExterneVIDEO O biserică istorică din Amsterdam s-a făcut scrum de Revelion

VIDEO O biserică istorică din Amsterdam s-a făcut scrum de Revelion

Publicat:

Un incendiu de amploare a devastat Biserica Vondel din Amsterdam, situată în Vondelpark, în noaptea de Revelion. Flăcările au provocat prăbușirea turnului de 50 de metri al clădirii istorice, în ciuda intervenției pompierilor și a sprijinului oferit de marina olandeză.

În ciuda eforturilor pompierilor, focul nu era încă sub control în dimineața de 1 ianuarie. Imagini dramatice au surprins turnul bisericii arzând intens, în timp ce scânteile se răspândeau în aer, provocând pagube și altor bunuri, inclusiv mașinilor parcate în apropiere.

Vezi şi: VIDEO Un moldovean a murit după explozia unei petarde în Italia – Stiripesurse.md

Reprezentantul pompierilor a declarat pentru portalul AT5, la ora locală 2:45, că se depun toate eforturile pentru a salva ce se mai poate: „Ne concentrăm pe salvarea părților rămase în picioare, dar focul se extinde foarte rapid”.

La fața locului au fost mobilizate echipe de pompieri din alte regiuni, iar marina olandeză a trimis cea mai mare autoscară din țară din orașul Den Helder pentru a ajuta la stingerea incendiului. Cu toate aceste, pe 1 ianuarie, dimineața, se estima că biserica nu mai poate fi salvată și s-ar putea prăbuși complet.


Din cauza vântului puternic care a răspândit scânteile, autoritățile au evacuat locuitorii din zona din jurul bisericii, aceștia fiind găzduiți temporar în adăposturi de urgență. Cu toate că autoritățile au emis avertismente pentru ca oamenii să evite zona afectată, mulți curioși s-au adunat în apropierea bisericii în flăcări.

Primarul Amsterdamului, Femke Halsema, a descris incendiul ca fiind „foarte grav și teribil într-o biserică monumentală”. Ea a subliniat că prioritatea principală a autorităților rămâne siguranța locuitorilor din zonă și protejarea locuințelor acestora.

Citeşte şi:  Maia Sandu a felicitat comunitățile care sărbătoresc Novruzul

Un martor a declarat: „Nu îți poți imagina ce înseamnă asta pentru noi. Locuiesc aici de mult timp. Am crescut în această zonă. Este ceva absolut ireal”.

De asemenea, un turist a spus pentru „De Telegraaf”: „Este foarte trist. Întregul Amsterdam cunoaște Biserica Vondel. Este un simbol care acum este în flăcări”.

Originea incendiului nu este încă cunoscută, dar autoritățile investighează dacă o rachetă de Anul Nou ar fi putut declanșa flăcările. Pe de altă parte, două persoane au murit în accidente cu artificii, un bărbat în vârstă de 38 de ani din Aalsmeer și o persoană din Nijmegen.

Biserica Vondel, un reper istoric al Amsterdamului construită în 1872, a servit drept biserică romano-catolică până în 1977, iar în prezent este folosită pentru evenimente speciale, precum concerte. Nu este prima dată când clădirea este afectată de un incendiu; turnul original al bisericii a fost distrus de flăcări în 1904.

2e027dad4eb5e3d52e925290839250c8

252fb8f2da6b2c43dc24ff8d66e73260

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un zid gigantic, cu o vechime de 7.000 de ani, descoperit în largul regiunii Bretania

Un zid scufundat în apă cu o lungime de 120 de metri, precum şi alte zece structuri de dimensiuni mai mici construite de om...

Calendarul principalelor evenimente sportive internaţionale din primul trimestru al anului 2026

Primul trimestru al anului 2026 aduce evenimente sportive internaționale de mare importanță, precum Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Milano-Cortina d'Ampezzo, Raliul Dakar, primul...

”Spălătoria turcească” pentru gazul rusesc și măsurile pentru dezvoltarea Coridorului Vertical

O nouă investigație realizată de ant1news.gr dezvăluie cum gazul rusesc este redenumit ca fiind turcesc și continuă să curgă spre Europa Noua investigație realizată de...

Armata română a ridicat două avioane de luptă după atacul Rusiei în Ucraina

Joi, 1 ianuarie, au avut loc noi atacuri cu drone efectuate de forțele ruse asupra infrastructurii portuare ucrainene din proximitatea frontierei cu România. Sistemul de supraveghere al Ministerului Apărării...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.